Stiri | Articole | Cultura

mai 7, 2014
Club de Teatru pentru Liceeni

Începând cu luna mai, Teatrul Ion Creangă va desfăşura proiectul Clubul de Teatru pentru Liceeni, un proiect care constă într-o serie de cursuri de actorie gratis, dedicate tuturor trupelor de teatru din licee, ce se va desfăşura sub îndrumarea actorilor Teatrului Ion Creangă, cât şi a unor invitaţi speciali. Cursurile vor avea loc la Muzeul […]

mai 6, 2014
“Poziţia copilului” a câştigat trofeul UCIN

Călin Peter Netzer, regizorul lungmetrajului “Poziţia copilului” a fost nominalizat la premiul pentru regie, luni seară în cadrul galei premiilor Uniunii Cineaştilor din România (UCIN). Acest premiu a fost acordat totuşi lui Adrian Sitaru pentru filmul “Domestic” dar şi lui Anca Damian pentru “O vară foarte instabilă”. În cursa premiului pentru scenariu s-au aflat Marian […]

mai 6, 2014
Festivalul Dramaturgiei Românești urmează să se desfășoare la Timișoara

Festivalul Dramaturgiei Românești (FDR), organizat de către Teatrul Național, cu sprijinul Ministerului Culturii, este un eveniment vast, apreciat atât la nivel național, cât și internațional. Festivalul a fost  cooptat în European Festivals Association, lucru ce a sporit vizibilitatea europeană a  evenimentului. FDR se va desfășura în 2014 la Teatrul Național din Timișoara. Este împărțit în două etape, […]

mai 5, 2014
Existenţa unui nou element chimic confirmată

După patru ani de cercetări, descoperirea celui de-al 117-lea element din tabelul periodic a fost confirmată. Elementul cu numarul 117 numit şi unuseptiu a fost descoperit iniţial în 2010 de către un grup de cercetători Americani şi Ruşi împreună cu Joint Institute for Nuclear Research (JINR). Totuşi, pentru a fi recunoscut de către International Union […]

mai 4, 2014
Festivalul Internațional „Trés Courts“ aduce filme de trei minute

Luni este ultima zi a Festivalului Internaţional de Foarte Scurt Metraj „Trés Courts“ la București. Astăzi mai puteți profita de festival mergând la cinema ,,Elvira Popescu" de la Institutul Francez din București. Festivalul „Trés Courts“ prezintă o selecție de 44 de filme atât din România, cât și din străinătate. Durata acestora este de cel mult trei […]

aprilie 29, 2014
Spusele Papei Francisc se găsesc în volumul ,,Despre cer și pământ”

Volumul ,,Despre cer și pământ” a apărut anul acesta la Editura Curtea Veche. Subiectul cărții este dialogul dintre Papa Francisc (Cardinalul Jorge Mario Bergoglio) şi rabinul Abraham Skorka.  Credința, dar și homosexualitatea, banii, dar și moarte sunt unele dintre temele discutate. ,,Acum cincizeci de ani, concubinajul nu era un fapt socialmente atât de frecvent ca […]

aprilie 28, 2014
România va participa la Salonul Internațional de Carte de la Torino

Institutul Cultural Român (ICR), prin Centrul Național al Cărții, și Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția organizează, pentru al șaselea an consecutiv, participarea țării noastre la Salonul Internațional de Carte de la Torino, în perioada 8-12 mai. România va avea un stand cu tema "Segnali positivi: La Romania al Salone del Libro 2014" […]

aprilie 26, 2014
Scriitorul Norman Manea a pornit în turneul de promovare a celei mai recente cărţi

Norman Manea, cel mai tradus autor de limbă română,  a pornit în turneul de promovare a cărţii ,,Plicuri şi portrete”. În perioada 30 aprilie-18 mai, autorul a pregătit întâlniri cu cititorii cu ocazia lansării celei de-a doua ediţii a volumului apărut la Editura Polirom. Cititorii din Sighişoara, Braşov, Sibiu, Arad, Timişoara şi Bucureşti vor avea […]

aprilie 26, 2014
Peliculele de la Cannes ajung în cinematografele româneşti

Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, desfăşurat în perioada 14-25 mai, a ajuns la cea de-a 67-a ediţie. Opt dintre filmele selectate pentru ediţia din acest an vor fi proiectate şi în cinematografele din România, prin Independenţa Film. Cinci dintre aceste filme au fost incluse în competiţia oficială a Festivalului. Filmele selectate pentru evenimentul […]

aprilie 25, 2014
Chintesenţe, un vernisaj de pictură semnat Ioana Niculescu-Aron

În data de 28 aprilie va avea loc inaugurarea unei expozitii de arta numită “Chintesenţe” a tinerei artiste Ioana Niculescu-Aron. “Chintesenţe” este un proiect pe care artista l-a dezvoltat în ultimii ani, un proiect care reprezintă maniera contorsionată în care corpurile vii se îmbraţisează în viziunea ei şi totodata reprezintă şi modul prin care artista […]

aprilie 23, 2014
Universitatea de Arte Bucureşti pregăteşte un proiect amplu de promovare a artei

Universitatea de Arte Bucureşti împlineşte 150 de ani de la înfiinţare, evenimentul fiind marcat prin seria de evenimente „150 de ani de artă românească“. UNArte sărbătoreşte un secol şi jumătate de când educă personalităţi precum Ştefan Luchian, Constantin Brâncuşi sau Victor Brauner. De asemenea, 1864 este anul când s+a înfiinţat Conservatorul din Bucureşti şi, doi […]

aprilie 22, 2014
Imnul Timișoarei așteaptă să fie creat

Timișoara se vrea Capitală Culturală Europeană și, pe lângă evenimentele culturale pe care le organizează în cadrul acestui program, autoritățile locale spun că orașul are nevoie de un imn. Primăria intenționează să organizeze un concurs, iar câștigătorul va beneficia de un premiu de 10.000 de lei de la bugetul local. Timișoara are nevoie de o […]

aprilie 22, 2014
Sinagoga din Cetate a primit Diplomă de Excelență

Timișoara se află în competiția de obținere a titlului de Capitală Culturală Europeană, iar Sinagoga din Cetate a primit, în cadrul acestui program, Diploma de Excelență în domeniul Regenerării Urbane prin inițiative independente. Registrul Urbaniștilor din România a oferit premiul pentru ”Reintroducerea spațiului Sinagogii din Cetate – Timișoara în circuitul cultural al municipiului”. Sinagoga din […]

aprilie 17, 2014
Propunere inedită: mergi la cinematograf fără să știi nimic despre film!

Noul Cinematograf al Regizorului Român are o propunere inedită pentru vineri, 18 aprilie: invită cinefilii să vină la un film despre care nu au informații. Filmul este proiectat în avanpremieră și se va desfășura de la ora 20. Ideea de ,,blind-date" cu un film este un concept inedit în România. De asemenea, spectatorii au șansa […]

aprilie 17, 2014
World Press Photo prezintă cele mai bune fotografii documentare

Expoziția anuală internațională World Press Photo va avea loc în Piața Universității din București în perioada 8 – 29 mai. Dintre cele 140 de fotografii care vor fi prezentate, Fotografia Anului va fi celebra imagine a forografului American John Stanmeyer. Aceasta ilustrează imigranți ce-și ridică telefoanele în aer în miezul nopții pentru a capta semnal necostisitor […]

aprilie 16, 2014
Tudor Chirilă revine pe scena de teatru

Tudor Chirilă va interpreta un personaj iremediabil îndrăgostit de Mozart în spectacolul ,,Coada". Premiera va avea loc la Teatrul Bulandra, pe 29 aprilie. Actorul și solistul trupei Vama a făcut o pauză de doi ani de la teatru, ,,Coada" fiind prima piesă în care va juca după absența sa. Spectacolul are un text al dramaturgului […]

aprilie 16, 2014
La Noaptea Cărților Deschise se vor oferi 10.000 de cărți gratuite

Miercuri, 23 aprilie, Editura Litera oferă 10.000 de cărți în mod gratuit prin evenimentul Noaptea Cărților Deschise. În Piața Universității din Capitală, începând cu ora 18, pasionații de citit vor avea ocazia să primească gratuit volume din colecțiile consacrate "Biblioteca pentru toţi copiii", "Bestseller internaţional", "Biblioteca pentru toţi", "Mari interpreţi de jazz şi blues", "Mari […]

aprilie 15, 2014
Teatrul Excelsior aniversează 24 de ani alături de copii

Teatrul Excelsior sărbătorește pe 24 aprilie fix 24 de ani de existență. La Excelsior se va desfășura, începând cu ora 18.30, aniversarea care îl va avea drept gazdă pe actorul Vasile Menzel. În cadrul evenimentului, maestrul Ion Lucian va fi omagiat de actorii Vasile Menzel, Paula Sorescu Lucian, Janine Stavarache, Annemary Ziegler şi Ştefan Velniciuc, […]

aprilie 15, 2014
Un site încearcă să salveze cinematografele din România

Site-ul interactiv www.salvatimareleecran.ro a obținut informații de la angajaţii cinematografelor din ţară, din arhive și de pe site-urile unor oameni pasionaţi, cu scopul de a stopa fenomenul de dispariţie a cinematografelor. Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va organiza un workshop privind accesarea unor fonduri pentru reabilitarea cinematografelor în perioada 31 mai – 1 iunie. […]

aprilie 15, 2014
“Washington Post” şi “The Guardian” au primit premiul Pulitzer

Cele două publicaţii “Washington Post” şi “The Guardian” au primit cel mai important premiu din domeniul jurnalistic, premiul Pulitzer, ca urmare a  publicaţiilor referitoare la dezvăluirile lui Edward Snowden despre programele americane de supraveghere. Publicaţiile au fost lăudate de juriu pentru “distinsul exemplu de serviciu public de care au dat dovadă”, fiind răsplătite pe măsură. […]

aprilie 14, 2014
Pianul Călător ajunge la Bucureşti

A patra ediţie a turneului Pianul Călător organizat de Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo şi Radio România Cultural, va avea loc la Sala Radio din Bucuresti, pe 23 si 25 aprilie. Un recital extraordinar şi un concert cu Orchestra Naţională Radio dedicate muzicii de calitate, cât şi celui mai mare compozitor al […]

aprilie 14, 2014
Festivalul Shakespeare, a IX-a ediţie

Festivalul Internaţional Shakespeare a ajuns la cea de-a IX-a ediţie și se va desfășura în perioada 23 aprilie-3 mai a Craiova şi Bucureşti. În data de 23 aprilie se împlinesc 450 de ani de la naşterea lui William Shakespeare. Festivalul din Craiova se va desfăşura sub genericul „Shakespeare al tuturor” și vor veni teatre, şcoli […]

aprilie 14, 2014
Un teatru altfel, înainte de Paște

Când hypermarketurile sunt ticsite, iar Capitala se confruntă cu un trafic infernal, Asociaţia INSPIRA şi On Stage vă invită la piesa''Pescăruşul. Ultimul act''. O echipă a construit timp de câteva luni o montare a Pescăruşului altfel decât oricare alta de până acum. Textul spectacolului are la bază al patrulea act al piesei ,,Pescăruşul". Piesa este regizată […]

aprilie 11, 2014
Au început Zilele Filmului Franco-German

Zilele Filmului Franco-German se desfășoară în perioada 10-13 aprilie la Cinema Elvire Popescu şi la Cinema Eforie. Institutul Francez din România şi Institutul Goethe, în parteneriat cu Cinemateca din Bucureşti au organizat acest eveniment pentru a comemora 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial. Deschiderea a avut loc la ora 18 cu o […]

aprilie 11, 2014
“Poziţia copilului” în cinematografele din Japonia

Începand cu data de 21 iunie, lungmetrajul “Poziţia copilului” de Cătălin Peter Netzer va fi difuzat în cinematografele din Japonia. Conform variety.com, compania Beta Cinema a încheiat anul trecut mai multe contracte de distribuţie pentru “ Poziţia copilului” în ţări precum Spania, Israel, Norvegia, Polonia, Ungaria sau Danemarca. Totuşi, în Japonia, filmul este distribuit de […]

aprilie 10, 2014
Centrul Nobel va fi construit la Stockholm

Fundaţia Nobel a prezentat miercuri proiectul noii clădiri, care va găzdui activităţile fundaţiei, inclusiv ceremonia de acordare a premiilor Nobel, dar şi un muzeu. În cadrul unei conferinţe de presă, directorul Fundaţiei Nobel, Lars Heikensten, a declarat că proiectul pentru Centru Nobel, a fost ales în urma unui concurs de arhitectura câstigat de firma David […]

aprilie 10, 2014
“Mohamed Tomescu” un scurtmetraj la Festivalul Internaţional de Film din Elveţia

Potrivit unui comunicat MEDIAFAX, scurtmetrajul “Mohamed Tomescu”, realizat de atelierul Aristoteles Workshop (AW), va fi difuzat la Festivalul Internaţional de Film Visions du Réel de la Nyon. Titlul filmului este şi numele personajului principal, un tânăr compozitor sirian care trăieşte împreună cu bunica sa în satul Vama din Suceava, departe de tatăl său natural dar […]

aprilie 10, 2014
Muzeul Naţional al Ţăranului Român găzduiește Târgul de Florii

Curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român va fi plină începând de vineri, 11 aprilie, până duminică, 13 aprilie. Muzica tradițională va răsuna, iar olarii, fierarii, iconarii, dar și țesătoresele și cusătoresele se vor aduna. Obiecte precum ouă încondeiate, icoane, mobilier pictat ș.a. se vor găsi la Târgul de Florii. De asemenea, pe lângă nelipsitul kürtös […]

aprilie 10, 2014
Pasionații de birdwatching beneficiază de o nouă carte

  Cartea Păsări din lunca şi Delta Dunării a fost lansată pe 6 februarie, la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”. Data nu a fost aleasă aleatoriu, ci este aceeași cu Ziua păsărilor, motiv pentru care Societatea Română de Ornitologie a decis să marcheze evenimentul. Cartea este un ghid util pentru pasionați, constând într-un album cu fotografii […]

aprilie 8, 2014
Ovidiu Matei Iancu şi Robert Enache – prim-balerini

Ovidiu Matei Iancu şi Robert Enache au primit, duminică, 6 aprilie, titlul de prim-balerini ai Baletului Naţional Român. Distincțiile le-au fost înmânate cu prilejul unei noi reprezentaţii a spectacolului de dans contemporan „Tango. Radio şi Juliet“ de Edward Clug. Ovidiu Matei Iancu a fost prim-solist al Baletului din Tulsa (SUA), dansând în spectacole semnate de […]

aprilie 8, 2014
J.M. Coetzee își lansează cartea în România

Cartea ,,Copilăria lui Iisus" a lui John Maxwell Coetzee va fi lansată mâine, de la ora 19, la Librăria Humanitas Cişmigiu. Scriitorul sudafrican a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în anul  2003. Versiunea în limba română a cărții va fi dezbătută de T.O. Bobe ( scriitor), Elisabeta Lăsconi ( critic literar), Silvia Dumitrache (editor Bookaholic.ro) […]

aprilie 8, 2014
A tribute to ABBA în concert la Bucureşti

Cei care imită celebrul grup suedez vor concerta pe data de 12 iunie la Bucureşti, bucurându-se de un succes extraordinar, recent susţinând cel de-al 600-lea concert din cariera lor, asta înseamnă ca au avut de patru ori mai multe concerte decât formaţia originală ABBA. Spectacolul cu numărul 600 a avut loc la Trefor Arena din […]

aprilie 7, 2014
Top 10 al celor mai înfricoșătoare cărți

Vă place să experimentați lucruri noi? Dacă ați încercat deja bungee-jumping sau cățărat pe munți (sau nu), o altă idee ar putea fi literatura horror! Sună ciudat… dar diferit și promițător, nu-i așa? Termenul ,,horror” a apărut în jurul anilor ’60 și definește o lucrare de ficțiune cu caracter înspăimântător, dar cu un suspans excepțional. […]

aprilie 5, 2014
Maria Răducanu şi Maxim Belciug s-au reîntâlnit în concert

Godot Cafe-Teatru a găzduit vineri seară un concert al Mariei Răducanu şi al lui Maxim Belciug. Una dintre vocile speciale din lume şi un chitarist priceput au oferit o seară de concert încântătoare. Romanţe şi cântece din vechiul Bucureşti s-au auzit live, pe scena din Godot. Maria Răducanu este o cântăreaţă care gustă diversitatea muzicală, […]

aprilie 5, 2014
Anita Hartig, pe scenele New York-ului

Astăzi, de la ora 20, soprana Anita Hartig se va afla pe scena Teatrului Metropolitan din New York. Artista de origine română va fi ,,Mimi”  din spectacolul „Boema”/„La bohème”al lui Giacomo Puccini. Anita Hartig este nou-venită pe această scenă, întrucât a debutat la Teatrul din New York anul acesta, pe 19 martie. Artista a primit […]

aprilie 4, 2014
România la târgul internaţional de carte de la Londra

Anul acesta în perioada 8-10 aprilie va avea loc Târgul Internaţional de Carte de la Londra (London Book Fair), unul dintre cele mai mari evenimente ale industriei mondiale de carte. România va participa anul acesta pentru a şaptea oară consecutiv, încercând să pună în evidenţă relaţia continuă dintre vechi şi nou, jocul complicat dintre schimbare […]

aprilie 4, 2014
A patra ediție a Festivalului de Teatru Caracal – dedicată lui Radu Beligan

Teatrul ,,Ștefan Iordache" din Caracal, un teatru cu valoare estetică, prezintă, de patru ani încoace, Festivalul de Teatru Caracal. Dacă prima ediţie a fost dedicată lui Ştefan Iordache, cea de-a doua lui Liviu Ciulei, a treia lui Victor Rebengiuc, ediția din 2014 îi va fi dedicată lui Radu Beligan. Între 26 aprilie – 4 mai, […]

aprilie 4, 2014
Astăzi este spectacol de teatru non-verbal… la New York

Astăzi, 4 aprilie, de la ora 19, va avea loc prezentarea spectacolului de teatru non-verbal „Two of us“/ „Doi dintre noi“. Evenimentul se va desfășura în Sala Auditorium a Institutului Cultural Român New York. Piesa este scrisă de actorii Paul Cimpoieru şi Ana Pepine, care vor interpreta și rolurile principale. Aceștia vor îmbina teatrul cu […]

aprilie 3, 2014
România va participa la Târgul de Carte de la Londra

Târgul Internațional de Carte de la Londra (London Book Fair) se va desfășura între 8 și 10 aprilie și este unul dintre cele mai mari evenimente ale industriei mondiale de carte, destinat profesionistilor din domeniu. Invitatul special al Institutului Cultural Român la Târg este profesorul Nicolae Manolescu, al cărui volum Teme franceze (Editura ICR, 2006) […]

aprilie 3, 2014
Astăzi începe Festivalul Internațional de Film NexT

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT debutează astăzi, 3 aprilie, ora 19:30, la Cinema Studio. Evenimentul se va deschide cu filmul Até Ver a Luz / La capătul nopţii, primul lungmetraj al câştigătorului Trofeului NexT 2013, Basil da Cunha. De astăzi și până luni, 7 aprilie, 123 de scurtmetraje şi mediumetraje vor fi proiectate. Va exista un […]

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro