World Press Photo prezintă cele mai bune fotografii documentare

Expoziția anuală internațională World Press Photo va avea loc în Piața Universității din București în perioada 8 – 29 mai. Dintre cele 140 de fotografii care vor fi prezentate, Fotografia Anului va fi celebra imagine a forografului American John Stanmeyer. Aceasta ilustrează imigranți ce-și ridică telefoanele în aer în miezul nopții pentru a capta semnal necostisitor din țara vecină (Somalia), cu scopul de a reînnoda legăturile cu rudele din străinătate.

Expoziția World Press Photo promovează fotojurnalismul de înaltă calitate și este o inițiativă a World Press Photo Foundation. Totul a debutat în 1955, când 42 de fotografi din 11 țări au înscris aproximativ 300 de fotografii pentru a fi jurizate. În 2014, expoziția va fi montată în aproape 50 de țări.