A patra ediție a Festivalului de Teatru Caracal – dedicată lui Radu Beligan

aprilie 4, 2014

Teatrul ,,Ștefan Iordache" din Caracal, un teatru cu valoare estetică, prezintă, de patru ani încoace, Festivalul de Teatru Caracal. Dacă prima ediţie a fost dedicată lui Ştefan Iordache, cea de-a doua lui Liviu Ciulei, a treia lui Victor Rebengiuc, ediția din 2014 îi va fi dedicată lui Radu Beligan. Între 26 aprilie – 4 mai, festivalul va fi structurat în jurul personalității lui Radu Beligan.

Festivalul se va deschide cu un concert susținut de Gheorghe Zamfir şi Grigore Leşe. Primele trei seri vor consta în spectacole cu și de Radu Beligan.  Vor fi prezentate: “Lecţia de violoncel”, regia Felix Alexa, cu Radu Beligan în rolul principal; “Spiritul de familie”, regia Radu Beligan, cu actorii Teatrului de Comedie şi spectacolul “Egoistul” (TNB), pe care meşterul l-a regizat şi în care e protagonist. Vor urma spectacolele “Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?”, regia Alexandru Dabija (Teatrul ACT), “Cafeneaua”, regia Horaţiu Mălăele, “Scrisoarea”, regia Horaţiu Mălăele (TNB) şi un spectacol dedicat atât copiilor, cât şi adulţilor, “Fata babei şi fata moşneagului”, regia Daniel Stanciu (Teatrul Ţăndărică).

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro