Astăzi începe Festivalul Internațional de Film NexT

aprilie 3, 2014

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT debutează astăzi, 3 aprilie, ora 19:30, la Cinema Studio. Evenimentul se va deschide cu filmul Até Ver a Luz La capătul nopţii, primul lungmetraj al câştigătorului Trofeului NexT 2013, Basil da Cunha.

De astăzi și până luni, 7 aprilie, 123 de scurtmetraje şi mediumetraje vor fi proiectate. Va exista un concurs în urma căruia un cineaste va primi o finanțare de 5000 de euro pentru un scurtmetraj. Concursul se numește ,,The Pitch" și este organizat de Shorts TV în parteneriat cu Romtelecom. Vor fi selectați 15 candidați care își vor prezenta proiectele înaintea deschiderii oficiale, în fața camerei de filmat, la Ceainăria Cărtureşti. Înregistrările vor fi publicate apoi pe pagina de Facebook a ShortsTV, în dimineaţa zilei de vineri. Cele cinci prezentări care adună cele mai multe like-uri până duminică vor ajunge pe lista scurtă The Pitch. Doar acestea cinci vor fi prezentate apoi unui juriu de specialişti, care va decide câştigătorul.

Vor exista, de asemenea, nouă seminarii cu profesionişti străini şi români din domeniu, Vineri, de la 11.00, primul seminar de la Ceainăria Cărtureşti are ca temă ,,Rolul festivalurilor în viaţa culturală şi socială a comunităţilor mici".

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro