Muzeul Naţional al Ţăranului Român găzduiește Târgul de Florii

aprilie 10, 2014

Curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român va fi plină începând de vineri, 11 aprilie, până duminică, 13 aprilie. Muzica tradițională va răsuna, iar olarii, fierarii, iconarii, dar și țesătoresele și cusătoresele se vor aduna.

Obiecte precum ouă încondeiate, icoane, mobilier pictat ș.a. se vor găsi la Târgul de Florii. De asemenea, pe lângă nelipsitul kürtös kalács despre care nici nu mai trebuie să menționăm că va fi prezent, se vor găsi cozonaci, dulcețuri sau turtă dulce de Harghita. De asemenea, trecătorii vor putea viziona și, de ce nu, chiar învăța arta încondeierii ouălor cu ajutorul demonstrațiilor de încondeiat ouă.

Duminică, 13 aprilie, între orele 10:30 şi 11:30 respectiv 12:00 la 13:00 va avea loc Cosiţe Urbane, atelier de împletit cosiţe de păr, dedicat mamelor şi fiicelor.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro