Prima grefa de trahee artificiala cu celule stem - un succes

noiembrie 28, 2011

Conform unui articol publicat in revista The Lancet, primul pacient caruia i s-a grefat o trahee artificiala cu celule stem, intr-un spital suedez in luna iunie, se simte bine. De curand s-a efectuat si al doilea transplant de acelasi tip. Potrivit unui articol publicat in revista The Lancet, pacientul, un eritrean de 36 de ani, 'se simte bine de patru luni si si-a reluat viata normala', spune dr Tomas Gudbjartsson, coautor al studiului mentionat de maxisciences.com.

Se pare ca operatia a durat 12 ore si, dupa doua luni petrecute in spital si apoi intr-un centru de specialitate, pacientul si-a putut relua studiile de geofizica la Universitatea din Reykjavik (Islanda). O alta grefa a fost realizata de pr Macchiarini si echipa sa de la spitalul universitar Karolinska din Huddinge, la un american de 30 de ani care suferea, ca si in primul caz, de cancer al cailor respiratorii. În a doua grefa s-a utilizat o structura alcatuita din manofibre si 'reprezinta un progres' fata de prima interventie, arata pr Macchiarini.

Mai mult, o a treia grefa este prevazuta cu aceeasi tehnica pentru tratarea unui bebelus sud-corean de 13 luni. 'Vom continua sa imbunatatim tehnica in medicina regenerativa pentru transplanturile de trahee si o vom extinde la plamani, inima si esofag', precizeaza pr Macchiarini. Procedeul se bazeaza pe o structura sintetica, 'croita pe masura', in care sunt 'inserate' celule stem de la pacient. Prin urmare, nu este implicata o donatie de organe, ci celule stem de la bolnav, lucru care face ca organul sa nu fie respins, relateaza AGERPRES. 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro