Premierul Dacian Cioloș: Într-un alt context decât cel al alegerilor, Guvernul ar fi stabilit nivelul salariului minim pe economie garantat în plată pentru anul 2017 la un nivel apropiat de cel propus de confederațiile sindicale

decembrie 12, 2016

Galerie foto Viitorul Guvern va avea legitimitatea necesară pentru stabilirea nivelului salariului minim pe economie, garantat in plată in anul 2017, in condițiile in care partidul care a caștigat alegerile din 11 decembrie 2016 și-a asumat nivelul salariului minim in programul de guvernare, a precizat premierul Dacian Cioloș in Consiliul Național Tripartit. - Partidul care a caștigat alegerile și-a stabilit o cifră clară in programul de guvernare, pe care și-a asumat-o politic. Dacă acest guvern ar lua o decizie pe baza negocierilor cu sindicatele și patronatele, cu o săptămană sau două inainte de instalarea noului guvern, ar putea fi acuzat că abuzează de responsabilitatea pe care o are. Pe de altă parte, in cazul in care acest guvern ar promova o Hotărare cu acea sumă, ar insemna că ne-am asumat-o fără a avea vreo analiză in spate, a declarat primul-ministru Dacian Cioloș. Premierul a mai transmis partenerilor sociali că, intr-un alt context decat cel al alegerilor, guvernul actual ar fi stabilit nivelul salariului minim pe economie, garantat in plată pentru anul 2017, la un nivel apropiat de cel propus de confederațiile sindicale. Șeful Executivului a mai spus că va discuta cu conducerea partidului politic care a caștigat alegerile pe mai multe teme de guvernare, intre care și salariul minim, precizand că in acest moment are in vedere două scenarii. Dacă noul guvern se va instala pană la sfarșitul anului, atunci va avea posibilitatea să iși asume formal nivelul promis in programul de guvernare, iar dacă preluarea guvernului se va face la inceputul anului viitor, actualul guvern va aproba, in ultima ședință din 2016, o hotărare prin care să mențină nivelul actual al salariului minim și in luna ianuarie 2017, urmand ca pentru restul anului să fie stabilit un alt nivel. Potrivit prevederilor legale, Guvernul are obligația să stabilească pană la sfarșitul anului in curs, nivelul salariului minim garantat in plată pentru anul viitor. In cadrul Comisiei de Dialog Social, care va avea loc joi, la Ministerul Muncii, se va discuta și pe marginea mecanismului transparent de stabilire a salariului minim, care este in prezent elaborat de o echipă de experți de nivel inalt, in cadrul unui contract finanțat de Comisia Europeană. Premierul Dacian Cioloș și ministrul Muncii, Dragoș Pislaru, au mulțumit partenerilor sociali pentru colaborare și i-au invitat să continue consultările, dar informal, pe marginea proiectului Legii salarizării unitare. Guvernul impreună cu sindicatele și patronatele au convenit să publice proiectul Legii salarizării unitare, conform principiilor transparenței promovate de actualul guvern, pentru a putea fi consultat, ca un demers complementar procesului de dezbatere publică.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro