Premierul Ludovic Orban a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Regalității, el afirmând că „stă în puterea noastră, a tuturor, să depășim situația generată de pandemie și să ne urmăm destinul european”, adăugând că ”România este din nou în plin proces de consolidare”.
„Sărbătorim astăzi Ziua Independenței naționale și Ziua Regalității, prin care rememorăm trei momente istorice importante pentru destinul statului român modern, petrecute toate pe 10 mai: proclamarea Principelui Carol ca domnitor al Principatelor Unite, în 1866, Independența față de Imperiul Otoman, în 1877, și transformarea țării din principat în regat, în 1881, când Principele Carol a fost încoronat ca primul rege al României.
Independența națională și instituția monarhiei s-au sedimentat în conștiința colectivă ca pași hotărâtori pentru consolidarea statului român modern, prosper și respectat în Europa de la începutul veacului trecut.
Acum, România este din nou în plin proces de consolidare, pe un drum ireversibil, alături de celelalte democrații europene și de partenerii noștri strategici, așa cum și-au dorit românii, după aproape cinci decenii în care drumul le-a fost deturnat de dictatura totalitară.
Familia Regală a României a fost mereu aproape de români. Membrii săi au luptat, din tristul exil, împotriva dictaturii care a îngenuncheat țara, iar în perioada post-decembristă au fost adevărați ambasadori ai intereselor României. Determinarea, demnitatea și onoarea de care au dat dovadă în acțiunile lor sunt repere morale pe care societatea le prețuiește și bune exemple pentru generațiile actuale și pentru cele care ne vor urma.
Și așa cum, în trecut, românii au găsit împreună calea spre idealurile lor de libertate, independență și unitate, stă în puterea noastră, a tuturor, să depășim situația generată de pandemie și să ne urmăm destinul european”, a scris premierul Orban în mesajul său de Ziua Regalității.
Monarhia în România
10 mai 1866 Carol I începe o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istoria țării.
Venit în ţară pe ascuns, sub paşaport fals, din cauza conflictului pe care ţara sa, Prusia, îl avea cu Imperiul Habsburgic, Carol I intră triumfător în capitala României, pe 10 mai 1866, aclamat de peste 30.000 de bucureşteni.
Ziua de 10 mai a devenit Ziua Naţională a României, rămânând până în zilele noastre cunoscută ca Ziua Regalităţii.
10 mai 1877, România îşi anunţă indepenedenţa în faţa Imperiului Otoman, iar cu Carol I în fruntea armatelor româneşti şi ruseşti aliate, România îşi câştiga independenţa şi pe câmpul de luptă.
Pe 10 mai 1881, într-o ceremonie fastuoasă, a avut loc încoronarea principelui Carol I ca Rege al României.
Domnia lui Carol I avea să se încheie după 48 de ani, fiind cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşţi. I-a succedat Regele Ferdinand, nepotul său, sub domnia căruia România a cunoscut cea mai vastă întindere teritorială. Dinastia Hohenzollern avea să conducă România până la abdicarea Regelui Mihai din 1947 şi preluarea puterii de către comunişti.
La doi an după Revoluţie, Regele Mihai avea să se întoarcă în ţară şi să fie primit de un număr impresionant de români. Aproape un milion de oameni au ieşit în stradă să-şi vadă fostul Rege.
Anul acesta, Ziua Regelui va fi una fără evenimente, în România, din cauza epidemiei. Majestatea Sa Margareta a transmis un mesaj tuturor românilor și vor fi depuse coroane de flori la Statuia Regelui Carol I și la bustul Regelui Mihai I din București.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro