Zilele Institutului Paulescu 2013 - 20 de ani de la infiintarea institutiei

ianuarie 10, 2013

Atunci cand spui prof.dr. Nicolae Paulescu, spui speranta pentru bolnavii de diabet zaharat. Asa cum Paulescu descoperea insulina la inceputul secolului trecut si deschidea drumul in tratamentul pacientului diabetic, la fel si acum institutul care ii poarta numele este orientat catre performanta si profesionalism in domeniul diabetologiei. În perioada 22-23 martie 2013, vor avea loc Zilele Institutului National de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice ”N.C. Paulescu”, o serie de evenimente care marcheaza 20 de ani de la infiintarea institutiei.
”Zilele Institutului Paulescu 2013 celebreaza 20 de ani de existenta a acestui centru de referinta in diabetologia romaneasca. La doua decenii de la infiintare, Institutul National de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice ”N.C. Paulescu” reprezinta unul dintre cele mai importante centre de specialitate din tara noastra, care si-a concentrat activitatea pe dezvoltarea de planuri de preventie, diagnosticare si tratament ale diabetului si complicatiilor sale, dar si ale altor boli metabolice”, a declarat conf.univ.dr. Vasilica Cristescu, managerul Institutului National de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice ”N.C. Paulescu”.
Zilele Institutului Paulescu 2013 au ca teme principale ”Nutritia si preventia diabetului si a bolilor metabolice”, in conditiile in care cele mai multe probleme medicale sunt determinate de alimentatia dezechilibrata, iar principalele boli metabolice - diabetul zaharat si obezitatea - pot fi prevenite prin optimizarea stilului de viata.
”Zilele Institutului Paulescu au fost organizate si cu ani in urma, dar incepand cu 2013, incercam sa reluam traditia si sa realizam o manifestare stiintifica de referinta, organizata anual”, a declarat prof.univ.dr. Gabriela Radulian, sef Sectia Clinica II Diabet, Nutritie si Boli Metabolice din cadrul Institutului Paulescu si vicepresedintele Societatii Romane de Nutritie.
Deschiderea oficiala a Zilelor Institutului Paulescu 2013 va avea loc vineri, 22 martie, si va reuni specialisti de renume din medicina romaneasca. De asemenea, se vor acorda distinctii celor care s-au remarcat in activitatea institutului de-a lungul celor 20 de ani de existenta. Întrucat preventia in randul populatiei este esentiala, in aceeasi zi vor avea loc manifestari dedicate publicului larg, care abordeaza probleme de nutritie si boli metabolice si promoveaza alimentatia sanatoasa, prevenirea diabetului zaharat si a obezitatii.
Ziua de 23 martie este dedicata exclusiv profesionistilor prin organizarea Simpozionului National ”Prof.dr. N.C. Paulescu”, eveniment ce va reuni pe unii din cei mai importanti specialisti in diabet, nutritie si boli metabolice din Romania. Printre temele abordate se numara: combaterea factorilor de risc in bolile metabolice, screeningul diabetului zaharat tip 2, tratamentul diabetului, programe si campanii nationale/internationale care sprijina educatia, preventia, controlul si tratamentul diabetului zaharat si al bolilor metabolice, precum si abordarea interdisciplinara a afectiunilor metabolice, din perspectiva medicinei interne, cardiologiei, nefrologiei.
Management eveniment: Sanatatea Press Group – expertul tau in comunicare pe domeniu medical
Georgiana Giunca , PR Executive, [email protected]
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro