Zdob si Zdub, Vama, Grimus, OCS si E.M.I.L., in finala competitiei pentru deschiderea concertului RHCP

august 23, 2012

Zdob si Zdub, Vama, Grimus, OCS si E.M.I.L. sunt finalistele competitiei organizate de Rock FM, in urma careia va fi desemnata trupa care va canta in deschiderea concertului rock al anului, sustinut de Red Hot Chili Peppers pe 31 august in Bucuresti.

Competitia a inceput pe 6 august, cand Rock FM i-a invitat pe fanii RHCP sa propuna si sa voteze, pe www.rockfm.ro, trupa pe care o doresc in deschiderea formatiei americane.

La finalul concursului au fost alese cinci trupe finaliste, in urma voturilor acordate de catre participanti pe site-ul www.rockfm.ro in proportie de 50%, la care s-au adaugat voturile unui juriu format din reprezentanti Rock FM si Emagic in proportie de 50% .

Lista cu cele cinci trupe finaliste va fi inaintata managementului trupei Red Hot Chilli Peppers, al carei vot final va desemna formatia care va canta in deschiderea concertului de pe 31 august 2012.

"E minunat ca publicul este implicat direct in procesul de selectare a trupei", a declarat pentru Rock FM Roman Iagupov, solistul vocal Zdob si Zdub, formatie care a mai cantat in deschiderea RHCP la Moscova.

"Pentru inceput, sa vedem cine castiga, nu ne grabim sa facem planuri. Oricum, ca si in cazul tuturor concertelor, vom incerca sa dam tot ce e mai bun in noi. Insa ne-ar placea mult daca in cadrul unor asemenea evenimente s-ar pune mai mult accent pe comunicarea dintre trupe, ne-am dori mult sa cantam poate o piesa alaturi de ei", a mai spus artistul intr-un interviu acordat www.rockfm.ro.

"Intr-o lume care sta sub semnul interactivitatii, in care granita dintre artisti si fani este trasata doar de un click de mouse, initiativa Rock FM mi se pare binevenita", a spus si Tudor Chirila, vocalul trupei Vama.

 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro