De miercuri, de la ora 23.00 se suspendă toate zborurile către și dinspre Franța și Germania, pe o perioadă de 14 zile, potrivit articolului 8 al ordonanței militare prin care se instituie restricții suplimentare la circulația persoanelor.
„Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Franța și Germania și din Franța și Germania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile”, se spune în textul ordonanței.
Măsura, care se aplică din 25 martie, ora 23.00, ora României, nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și autorizărilor tehnice necomerciale.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro