Week-end de epoca la Muzeul Militar Naţional

Cea de-a şasea ediţie a “Zilelor Muzeului Militar Naţional” se desfăşoară sâmbătă, 13 mai, şi duminică, 14 mai a.c., între orele 10.00 şi 14.00, la sediul acestei instituţii din Bucureşti, Strada Mircea Vulcănescu, nr. 125 – 127.

Manifestările din acest an sunt dedicate evocării armatei române din epoca regelui Carol I (1866-1914), astfel încât publicului larg i se oferă prilejul de a cunoaşte modul de echipare şi dotare a militarilor români, precum şi aspecte ale vieţii cotidiene ostăşeşti din epocă.

Un detaşament al „micilor dorobanţi”, format din copii cu vârste între 6 şi 12 ani, şi Grupul de reconsituire a Regimentului 6 Dorobanţi „Mihai Viteazu”, cu toţii echipaţi cu uniforma „curcanilor” de la 1877, vor prezenta exerciţii de instrucţie de front. Vor fi efectuate trageri cu armament de epocă, inclusiv cu un tun de bronz, tip “Armstrong”, model 1883.

Tinerii vor avea posibilitatea să tragă la ţintă cu arme cu aer comprimat, iar copiii vor putea participa la un concurs de desene cu tematică istorico-militară. Un balon captiv, pus la dispoziţie de Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale, va survola curtea muzeului.

În cadrul expoziţiei temporare „Carol I şi armata română, 1868-1914”, vor putea fi vizionate echipamentul şi armamentul utilizate în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, tunul care a servit drept catafalc la funeraliile rcgelui Carol I, un cabinet fotografic de epocă şi trăsurile care au aparţinut familiei regale.

Vizitatorii mai pot viziona filme documentare despre aviaţia militară română, târgul colecţionarilor de „Militaria” şi, nu în ultimul rând, pot savura „raţiile de hrană ostăşească” preparate într-o bucătărie de campanie.

O fanfară militară, echipată în uniformele de la 1877, va susţine un concert de marşuri, muzică de promenadă, valsuri şi alte melodii care erau la modă la începutul secolului al XX-lea.

Accesul publicului la “Zilele Muzeului Militar Naţional” este liber.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la căpitanul Liviu Chiorean sau Olimpia Măchiţă, la telefon 021 319 5904, int. 107, fax 319 5903.