Vocile care contează - 5 august 2024

august 6, 2024

Temele ediției:
1. Suntem cu ochii pe Orientul Mijlociu, acolo unde un război pare să fie iminent. Cel puțin acestea sunt informațiile care apar în presa occidentală. De altfel, ambasada SUA i-a sfătuit pe cetățenii săi să părăsească Libanul. Israelul ar putea fi atacat de pe 7 fronturi, spune Beniamin Netanyahu. Ne explică situația imediat, vocile care contează.
2. România a fost foarte aproape de podiumul la gimnastică la 12 de ani de la ultima medalie. Ana Bărbosu tocmai ce a fost anunțată că obținuse locul trei, dar medalia de bronz i-a fost anulată după o contestație a gimnastei din SUA. Cum se explică situația? Ce înseamnă punctajul care se acordă în gimnastică, dar mai ales cum se contestă? Aflăm în această seară. Președinta Federației de Gimnastică va fi în direct la Vocile care contează. De asemenea vorbim și cu fosta glorie a gimnasticii românești, Corina Ungureanu, în prezent arbitru.
3. CFR a suplimentat numărul de vagoane spre litoral. Doar că de la anunțul inaugural până la realitatea în care nu ai aer să respiri în multe vagoane drumul a fost foarte scurt. Colegul meu Cristi Popa a testat ”Trenul Soarelui”, vedeți ce a descoperit, la finalul emisiunii.

Pentru cele mai recente știri:
https://euronews.ro/

Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA

Urmăriți-ne și pe Social Media:
https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n

https://www.facebook.com/ro.euronews
https://www.instagram.com/euronews_romania

@euronews.romania

Sursa: Youtube / Euronews Romania

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro