Ne despart două săptămâni până când românii vor merge la alegeri ca să-și voteze președintele pentru următorii cinci ani. Nu știm, deocamdată, felul în care va arăta turul doi, cine va ajunge acolo. Până acum știm doar câți bani au fost cheltuiți în două săptămâni de campanie prezidențială, aproape 10 milioane de euro.
Subiectele din emisiunea de azi: sondaje, cheltuieli și turul doi - discutate cu reprezentanții partidelor.
În același timp, ne întrebăm cât de argumentată este îngrijorarea celor care vor să știe dacă Rusia poate interveni în alegerile de la noi? Dar mai ales cum le poate influența și pentru cine? Cât timp SRI pregătește un răspuns pentru parlamentarii care au făcut o solicitare în acest sens, campania prezidențială continuă, cu sau fără implicarea Moscovei.
Am discutat și despre altfel de tehnologie. Nu va fi vorba de tehnologii electorale, ori informaționale, ci... de tehnologii învechite, românești, încă folosite pe calea ferată. Jurnalistul Euronews Cristi Popa a studiat cum se ridică barierele pe Căile Ferate din România. Concluzia, timpul s-a oprit pe loc, iar manivela refuză să intre în muzeu, ci este este folosită pe larg.
Vedem cum se desfășoară alegerile din România. Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI a trimis o solicitare serviciului pentru a afla dacă există influențe asupra alegerilor prezidențiale și parlamentare. Informația, obținută inițial pe surse de jurnaliștii Euronews, este acum confirmată de președintele comisiei. El a precizat că SRI nu poate spune direct dacă vreunul dintre cei 14 candidați la președinție reprezintă un pericol la adresa securității naționale, dar are capacitatea de a găsi elemente care să ducă la această concluzie. Parlamentarii așteaptă săptămâna aceasta un răspuns oficial de la Serviciul Român de Informații. Discuția a apărut după ce în spațiul public a fost reclamat faptul că George Simion este declarat persona non grata în Republica Moldova și Ucraina.
Pentru cele mai recente știri:
https://euronews.ro/
Abonați-vă la canalul nostru de Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCbATDExtWstHnwWELZnXNZA
Urmăriți-ne și pe Social Media:
https://whatsapp.com/channel/0029VaCnS0e4Y9luISUdOk1n
Tweets by euronewsro
https://www.facebook.com/ro.euronews
https://www.instagram.com/euronews_romania
@euronews.romania
Sursa: Youtube / Euronews Romania
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro