GALERIE FOTO Premierul Viorica Dăncilă a vizitat Centrul Cultural din Kuweit In contextul vizitei oficiale efectuate in Kuweit, in perioada 19-21 octombrie 2018, prim-ministrul roman, doamna Viorica Dăncilă, a vizitat Centrul Cultural Abdullah Al Salem, unul dintre cele mai mari complexuri culturale din lume, care găzduiește 22 de galerii cu peste 1.100 de exponate. Complexul este format din Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Știință, Muzeul de Istorie Islamică, Muzeul Spațiului, precum și Centrul pentru Arte Frumoase și Teatru. In cadrul vizitei, prim-ministrul roman a subliniat necesitatea promovării istoriei, culturii și științei, exprimand in acest sens apreciere față de eforturile kuweitiene de impulsionare a activităților din domeniul cultural și științific, in vederea dezvoltării durabile și eficiente a societății. De asemenea, șeful Executivului de la București a salutat modul in care Centrul Cultural Abdullah Al Salem, prin activitatea desfășurată, prezintă cultura kuweitiană, islamică și arabă, precum și bogăția și diversitatea culturală a Statului Kuweit, a regiunii Golfului și a lumii arabe. Delegația Romaniei prezentă in Kuweit City a vizitat Centrul Științific din Kuweit, un renumit complex educațional de promovare a științei și tehnicii și de conștientizare a importanței mediului inconjurător, indeosebi in randul tinerei generații. Centrul este găzduit intr-un spațiu arhitectural vast, care reflectă arta și cultura islamică. In dialogul cu interlocutorii kuweitieni, șeful Executivului roman a apreciat eforturile deosebite ale autorităților locale pentru deschiderea spațiului educațional, dincolo de instituțiile de invățămant consacrate și pentru stimularea curiozității și interesului științific in randul elevilor, studenților și a publicului larg. Totodată, premierul Viorica Dăncilă a evocat posibilitatea dezvoltării relațiilor bilaterale in domeniile cercetării și inovării, menționand in mod special expertiza recunoscută pe plan internațional a specialiștilor romani in domenii precum inginerie, comunicații și tehnologia informațiilor. Prim-ministrul a vizitat și Marea Moschee din Kuwait City, cel mai mare lăcaș de cult din Kuweit. In discuțiile cu oficialii kuweitieni, prim-ministrul roman a apreciat deschiderea autorităților de la Kuweit City față de minoritățile religioase, precum și efotrurile făcute pentru integrarea acestora. Totodată, a subliniat că, de-a lungul timpului, intreaga comunitate musulmană din Romania a conviețuit in pace cu majoritatea creștină și cu celelalte minorități.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro