Prim-ministrul Romaniei, Viorica Dăncilă, va efectua, in perioada 25-27 iulie 2018, un turneu in Balcanii de Vest, care va cuprinde vizite oficiale in Muntenegru și Republica Macedonia. Dialogul politic cu oficialii din cele două state se va concentra pe reconfirmarea relațiilor bilaterale apropiate, fundamentate pe susținerea pentru aderarea la UE și pe asigurarea stabilității și securității regionale. In contextul atenției deosebite acordate de Romania relațiilor cu statele din Balcani, vor fi explorate căile de continuare a dezvoltării bunelor relații bilaterale cu aceste două ţări, cu accent pe consolidarea cooperării economice. Un obiectiv major va fi reprezentat de agenda europeană a celor două state, avand in vedere importanța pe care țara noastră o va acorda regiunii Balcanilor de Vest pe perioada mandatului de Președinție a Consiliului Uniunii Europene in primul semestru 2019. De asemenea, va fi analizată situația de securitate regională, intr-o logică de parteneriat, ținand cont de recenta invitație primită de R. Macedonia de aderare la NATO, precum și de statutul recent de stat aliat al Muntenegrului. La Podgorica, in prima vizită oficială a unui prim-ministru al Romaniei in Muntenegru, Viorica Dăncilă va avea intrevederi cu omologul muntenegrean, Dusko Marković, cu președintele Milo Djukanović și cu președintele Parlamentului, Ivan Brajović. Va fi analizată situația relației bilaterale, stadiul negocierilor de aderare la UE ale Muntenegrului și posibilitățile de sprijin din partea Romaniei, precum și cooperarea in cadrul NATO. Vizita la Skopje este, de asemenea, prima la nivel de prim-ministru roman in Republica Macedonia de la declararea independenţei acestui stat, in anul 1991. Șeful Executivului roman va avea o serie de intrevederi la nivel inalt cu premierul Zoran Zaev, cu președintele Gjorge Ivanov și cu președintele Parlamentului, Talat Xhaferi. Cu prilejul convorbirilor, vor fi examinate oportunitățile de dezvoltare a relației bilaterale și va fi analizat stadiul parcursului european și euro-atlantic al R. Macedonia.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro