Vizita premierului Sorin Grindeanu la Centrul Tehnic Renault

aprilie 22, 2017

Galerie foto Declarațiile premierului Sorin Grindeanu, la Centrul Tehnic Renault de la Titu [Check against delivery] Sorin Grindeanu: Vă mulţumesc. In primul rand, dați-mi voie să mulţumesc gazdelor noastre de astăzi. Centrul Tehnic de la Titu reprezintă pentru noi, pentru Romania, un exemplu de cum trebuie să se dezvolte din punctul nostru de vedere o companie de succes. De prea multe ori am fost invățați in aceşti ani sau (...;) s-a investit in ţara noastră, pentru că forța de muncă este plătită cum este, spre deosebire de alte ţări şi s-a investit şi din acest punct de vedere. La Titu, in schimb, dacă vorbim şi de industria auxiliară, care s-a dezvoltat pe langă Centrul tehnic de aici, vorbim de aproximativ 4.000 de ingineri. E un centru tehnic care este al doilea, după cel din Franța, ceea ce este un lucru foarte bun. Azi am avut discuții aplicate cu reprezentanţii Renault legate, bineinţeles, şi nu sunt primul, dar sper să fiu ultimul cu care se discute despre infrastructură. Se discută din 2007 de acest lucru aici. Cred că e timpul să uităm de vorbe, să trecem la fapte. I-am asigurat pe reprezentanţii Renault că infrastructura şi mai ales acest tronson Sibiu-Piteşti, e una din prioritățile noastre. De asemenea, despre educaţie, bineințeles, şi despre adaptarea școlii la cerințele pieţei, despre fonduri europene şi să nu uităm că ne aflăm la un centru de cercetare şi despre modul in care fondurile europene şi ghidurile care vor fi lansate in perioada următoare vor veni in sprijinul celor care dezvoltă, aşa cum e şi Renault, afaceri de succes in Romania, şi bineințeles despre politici publice, cele legate de viitoarele proiecte legislative, pe care noi le avem in vedere şi o parte foarte, foarte plăcută astăzi şi anume un test drive, chiar mă bucur. Este pentru prima dată cand am condus un Duster cu cutie automată - vă rog frumos să incercaţi - şi o maşină electrică, de asemenea. Chiar e o senzaţie plăcută. Mulţumesc incă o dată. Sunt sigur că veţi avea intrebări legate de acest subiect şi nu de altele. Sunt convins, i-am şi spus domnului director că in modul ăsta se va desfăşura. Yves Caracatzanis: Domule Prim ministru, Doamnelor şi domnilor reprezentanţi ai autorităţilor, Doamnelor şi Domnilor jurnalişti, Este un privilegiu să vă primim in cadrul Grupului Renault Romania. Aici suntem la Centrul Grupului Renault tehnologie Romania de la Titu. El are un rol esenţial in dezvoltarea şi succesul, in 44 de ţări din lume, ale produselor noii noastre game Global acces Dacia. Clienţii noştri vor să cumpere automobile de care să fie mulţumiţi: fiabile, abordabile şi moderne. Echipele noastre de inginerie din Romania sunt mandre pentru dezvoltarea unor soluţii inovatoare, adaptate acestei aşteptări pentru a pregăti automobilul Global acces de maine. Am ţinut să vă prezint astăzi activităţile strategice şi competenţele necesare pe care le dezvoltăm aici in domeniul cercetării, dezvoltării, inovaţiei şi ingineriei. Ele fac parte din lanţul complet de activităţi necesare unui constructor automobil: design, inginerie, fabricarea automobilelor, logistica, vanzări, activităţile aferente după vanzare, finanţare. Romania este singura ţară in afara teritoriului Franţei unde Grupul Renault a dezvoltat ansamblul acestor activităţi. Este unul din motivele majore pentru care Grupul Renault Dacia est atat de important pentru economia Romaniei, cu mai mult de 3% din PIB, şi la fel de important pentru Grupul Renault la nivel internaţional. Domnule Prim ministru, aş dori să vă mulţumesc de asemenea pentru sosirea dumneavoastră care ne-a oferit posibilitatea să discutăm din nou despre subiectele care prezintă interes pentru Romania. Construcţia de automobile este activitatea societăţii noastre. Aş cita următoarele aspecte: stimularea cercetării şi dezvoltării, precum şi inovaţia, dezvoltarea pieţei de vehicule noi, intinerirea parcului automobil care are deja 13 ani in prezent, menţinerea competitivităţii, dezvoltarea infrastructurii rutiere. La nivelul expertizei in design şi inginerie este un pol industrial de referinţă prin nivelul său de calitate şi prin satisfacţia fiecăruia din clienţii noştri. Grupul Renault Romania are 16700 de angajaţi pasionaţi de automobil. Ei sunt recunoscuţi pentru profesionalismul lor şi prin simţul inovaţiei. Grupul Renault este important pentru Romanie şi, invers, produsele Dacia şi Romania sunt o cheie in dezvoltarea internaţională a Grupului Renault. Este o chestiune de economie naţională pentru ţară, iar pentru Grupul Renault este o chestiune privind dezvoltarea activităţilor noastre internaţionale in lume, precum şi de continuitatea activităţilor noastre in Romania. Viitorul se construieşte in fiecare zi, cu fiecare din colaboratorii noştri, prin performanţă şi competitivitate. Parteneriatul autorităților continuă pe baze bune, eu sunt increzător. Domnule Prim ministru, vă mulţumesc pentru atenţia dumneavoastră, pentru interesul dumneavoastră, pentru sprijinul dumneavoastră. Reporter: Sigur că pe la Centrul tehnologizat s-au perindat mai mulţi premieri, domnule prim-ministru, dar nimeni nu a făcut nimic in ceea ce priveşte DN 7 şi DN 71. Dvs aţi asigurat, cand aţi fost in vizită la Găeşti, că o să urgentaţi procedurile. Dacă puteți să-i asigurați pe dambovițeni de aici, de la Titu, că se vor bucura de sprijin guvernamental in ceea ce privește aceste proiecte de infrastructură majoră pentru administraţia județeană şi că Dambovița se va dezvolta pentru că, aşa cum spuneați dvs, este invecinată de județe care s-au dezvoltat mai mult. Mulţumesc. Sorin Grindeanu: Vă mulţumesc de intrebare. Intăresc ceea ce poate nu am spus foarte clar mai devreme: sigur că am discutat inclusiv azi despre problema infrastructurii, cum au discutat-o din 2007 de cand s-a semnat acest memorandum, aici, toţi prim-miniștrii care au trecut, la fel ca şi mine, in vizită pe la Renault. V-am spus că imi doresc să fiu ultimul cu care se discută. De ce? Pentru că imi doresc să se intample aceste investiţii. Vă spuneam la Dambovița, vineri, cand am fost la Targoviște că vineri o să vină ministrul Transporturilor la dumneavoastră şi despre ambele drumuri, şi 7 şi 71, vă va oferi detalii. La sfarşitul lunii aprilie se va lansa, e gata documentaţia, şi se va ridica pe SEAP - proiectare plus execuţie pe DN 7, ceea ce e un pas important. Toate detaliile tehnice o să vi le transmită domnul ministru. Cert e că vineri va fi şi dansul la Dambovița. Din alt punct de vedere, vorbim de ceea ce interesează foarte mult Renault şi nu doar, ci pe noi toţi, anume Sibiu - Piteşti, autostradă, culoarul 4. Sunt in lucru in acest moment, au rămas Lugoj - Deva şi Sibiu - Piteşti; pe Lugoj - Deva se lucrează, aşa cum știți, pe mai multe loturi, aproape pe toate, unul e cu excepție, e excepţia. Dincoace, nu simplu, s-au deblocat lucrurile pentru Lotul 1 şi Lotul 5, ceea ce e important. E important ca in perioada următoare să promovăm şi ce spuneam vineri la Dambovița, şi nu doar, şi anume acea lege pentru proiectele strategice care să scurteze acele termene de care tot am vorbit şi ştiţi. Dar e vremea să terminăm cu vorbele, mai ales din punct de vedere al infrastructurii şi să se vadă lucruri. Avem bani, sunt bani europeni pe care pană in acest moment Romania nu a știut să-i cheltuie. Şi aici cred că e o vină a tuturor guvernelor din trecut. Nu vreau ca guvernul pe care-l conduc să se inscrie in această listă. Repet: finanțări există. O mare parte din vină ne aparține, daca nu toată că nu am știut cel puţin pe Master Plan şi pe tot ceea ce inseamnă implementare şi atragere de fonduri europene pe infrastructură, şi nu avem de ce să căutăm vinovați in alte părţi decat la noi. Că s-au inventat proceduri mai stufoase decat era nevoie şi decat ne cere Comisia Europeană, că inventăm pasaje pentru urși unde nu sunt urşi, că facem tot felul de chestiuni de acest tip, dați-mi voie să nu am explicaţii. Ceea ce imi doresc, aşa cum vă spuneam, ca ritmul in acest sector, cel legat de infrastructură, să fie cu totul şi cu totul altul. Şi aici includ şi cele două drumuri, care sunt de altfel parte a Master Planului, pentru că sunt prinse in Master Plan, DN 7 şi 71. Vă repet, eu cred că vorbe, mai ales aici, la Renault, s-au auzit destule. E timpul să trecem la afaceri. Altă intrebare, vă rog! Uite că citez din clasici in viață. Altă intrebare. Reporter: Concret, colegul meu v-a intrebat de DN7. Ce planuri aveți pentru DN7 și v-aș intreba exact... Sorin Grindeanu: Păi nu v-am spus? La sfarșitul acestei luni ...; Reporter: /...;/ Nu ați spus nimic concret. Sorin Grindeanu: Eu cred că nu ai fost atentă. La sfarșitul acestei luni, documentația este finalizată, se ridică pe SEAP, la licitație, proiectare, plus execuție; la sfarșitul lunii aprilie. Cu asta am inceput. /...;/ Reporter: Dacă tot v-am prins, avand in vedere că este de interes strategic și pentru cei de la Renault, aveți vreun semn că urmează să vină in Romania, la sfarșitul lunii mai, Donald Trump, președintele SUA? Sorin Grindeanu: Vreun semn? Reporter: Da, diplomatic. Sorin Grindeanu: Nu. Ceea ce e am confirmat, vă spun din punctul de vedere al agendei mele, ca prim-ministru, la inceputul lunii mai, vizită in Israel și in Austria. Eu vorbesc de lucruri confirmate. Reporter: Despre această posibilă vizită a președintelui american in Romania știți ceva? Pentru că sunteți prim-ministru al Romaniei şi bănuiesc că, dacă sunt negocieri pentru vizita președintelui Americii, bănuiesc c-ar trebui să știți și dumneavoastră, cel puțin pe canalele diplomatice aferente. Sorin Grindeanu: De acord cu dumneavoastră. Nu am date de acest fel și nici nu vreau să speculez. Eu v-am spus lucrurile oficiale și cele care sunt trecute in acest moment pe agendă. Nu am participat la discuțiile de care spuneți dumneavoastră, deci nu pot să vă confirm sau să vă infirm. Reporter: Spunea, aseară, ministrul justiției, Tudorel Toader, că va face un audit la DNA și DIICOT și voiam să vă intrebăm exact, care-i diferența intre raportul pe care l-a prezentat săptămana trecută ministrul justiției și auditul pe care-l va face acum. Şi dacă a discutat cu dumneavoastră, știți despre această intenție și ce părere aveți. Sorin Grindeanu: Domnule director, ce v-am spus cand eram pe pista de incercare? Că o să incercăm să vorbim lucruri despre economie şi bineințeles că o să vorbim despre Tudorel Toader şi despre justiţie. Nu aveam niciun fel de dubiu, dar e normal, chiar e normal. Păi, sunt două lucruri diferite: domnul ministru Tudorel Toader a făcut o evaluare pe care a prezentat-o săptămana trecută, aşa cum ştiţi, detaliat, 45 de minute, despre modul in care cele două instituții, Parchetul General şi DNA, au acționat din punctul de vedere ... luand in considerare decizia Curţii Constituţionale legată de OUG 13 şi de acțiune. Despre ceea ce a anunţat domnul ministru aseară e cu totul altceva, şi anume o evaluare şi un audit al activității in intregime a Ministerului Public - fie că vorbim de Parchetul de pe langă Inalta Curte, fie că vorbim de DNA sau de DIICOT. Sunt două lucruri total diferite. Am avut ieri dimineaţă, aşa cum v-am spus, o discuţie cu domnul ministru şi am ințeles că de zece ani nu s-au mai făcut aceste lucruri. Nu e treaba mea. Ca prim-ministru, e normal să știu ce face fiecare minister, dar intră in fişa postului domnului ministru, la fel cum a făcut evaluarea să facă şi acest audit la Ministerul Justiţiei. De asemenea, ieri dimineaţă am avut discuții despre acele priorități pe care ministerul le are, fie că vorbim de proiect de lege pe deciziile Curţii Constituţionale, care să fie puse in acord cu Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, fie că vorbim de acel pachet - şi insist să spun de pachet - legat de situația din penitenciare, de măsurile alternative, de grațiere ş.a.m.d. Sunt lucruri pe care, ca priorități, Ministerul Justiţiei trebuie să le aibă in perioada următoare. Reporter: Şi cum s-ar putea finaliza acest pachet? Sorin Grindeanu: Cum ar trebui să vă răspund eu sau oricine altcineva. Haideți să vedem auditul, să vedem ce s-a intamplat in ultimii zece ani, cu bune şi cu rele, eu sper să fie cu bune. Dar vă mai spun ceva ce am spus şi in urmă cu cateva zile: pentru mine, ca prim-ministru, şi cred că pentru oricine, şi pentru dvs, pentru orice cetăţean al acestei ţări, ca statul de drept să funcționeze este important ca instituțiile să fie puternice şi mecanismele interinstituționale să fie de asemenea foarte bine puse la punct şi foarte clar definite, dincolo de cine conduce o structură sau alta. Asta cred că trebuie să fie ținta noastră, să avem instituții, in acest domeniu dacă vorbim, foarte puternice, care să lupte dacă vorbim de DNA impotriva corupției, pe crimă organizată, la DIICOT, şi toate aceste responsabilități pe care instituțiile din acest domeniu le au, să fie ajutate prin mecanisme puternice, instituții puternice, fără a vorbi de X, Y sau Z. Reporter: Domnul ministru, va participa maine la CEx - ul PSD? Sorin Grindeanu: Nu am cunoștință să participe. Am discutat şi acest aspect cu dansul. Dacă e nevoie şi va fi solicitat, niciun fel de problemă, să vină să explice. Vorbim de un guvern pană la urmă politic, chiar dacă domnul ministru nu are funcții şi nu e membru de partid, nici la PSD, nici la ALDE. Nu văd o problemă să explice prioritățile pe care ministerul le are in perioada următoare, e normal fiindcă dorim să avem susținere parlamentară. Guvernul stă in picioare atata timp cat are o majoritate parlamentară dată de această Coaliție. Mulţumesc.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro