Vizita premierului Sorin Grindeanu în județul Bistrița-Năsăud

aprilie 22, 2017

Galerie foto Intalnire de lucru pe tema drumurilor naționale DN 17D și DN 17C Vizită la șantierul de pe Lotul 1, Tronsonul 1, DJ 172D [Check against delivery] Sorin Grindeanu: Domnule președinte, domnule primar, am văzut că ați inceput lucrările la jumătatea lui martie. Vă spun din experiența mea de fost președinte de Consiliu Județean, să știți că o să vin la vară să văd dacă v-ați ținut de cuvant față de ce v-ați angajat. Domnule primar, sper că ați depus și pe PNDL 2; să știți că sunt peste 12.000 de proiecte depuse in toată țara. Dincolo de ce vedeți la televizor, vă rog frumos să credeți - și asta știe fiecare primar - că PNDL-ul acesta este un program național care a avut succes, tocmai pentru că a avut succes faza 1, de aici și dorința primarilor de a depune pentru PNDL 2. De ce? Pentru că prin acest program s-a redus foarte mult decalajul dintre sat și oraș, s-a investit in drumuri, in ape, in canal, in tot ceea ce inseamnă școli. Noi vom continua; suntem in faza de evaluare de proiecte și imi doresc să putem finanța cat mai multe dintre acestea. Imi doresc să vin la vară, dacă ați indeplinit ce v-ați angajat. Deși scrie 18 luni, nu vreau să fac presiuni, dar, din ce a zis domnul președinte, puteți să le faceți mai repede, să vin să văd lucrările finalizate. Intalnirea premierului Sorin Grindeanu cu locuitorii din Prundu Bargăului Discursul premierului Sorin Grindeanu, la evenimentul de aniversare a 25 de ani de la constituirea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud [Check against delivery] Inalt Prea-SfințiaVoastră, Doamnelor şi domnilor foşti şi actuali miniştri, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Domnule preşedinte, Domnilor foşti preşedinţi, foşti vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Doamnelor şi domnilor, Stimaţi invitaţi, Pentru mine, să ştiţi că e o bucurie să fiu astăzi, alături de dumneavoastră, şi ii mulţumesc lui Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, pentru invitaţie. Spunea domnul vicepremier Dancu că doar patru judeţe au marcat acest eveniment. Unul dintre ele e şi Timişul; vineri am fost la sărbătoare la Timiş şi sunt de acord cu dumneavoastră, că probabil, ca evenimente, ar fi trebuit să ia exemplu de la cele patru judeţe din Ardeal şi Banat. Eu sper să recupereze timpul pierdut. Ştiu că azi e pentru dumneavoastră o zi specială, de aceea aş dori să vă felicit pentru aniversarea a 25 de ani de la infiinţarea Consiliului Judeţean şi să vă urez mulţi ani de acum inainte in slujba bistriţenilor, a oamenilor foarte, foarte frumoşi din acest judeţ. Este pentru prima oară cand vin in judeţul Bistriţa-Năsăud ca prim-ministru. Imi doresc să nu fie şi ultima. Tocmai am stabilit impreună cu Radu un termen pentru finalizarea unei lucrări, aşa că imi doresc ca ceea ce ne-am propus azi şi am discutat ieri la Beclean sau astăzi la Năsăud cu primarii din zonă, sau - cum ai zis că se numeşte? Statele Unite ale Bargăului? - pe toată Valea Bargăului, să se indeplinească şi, dincolo de toate promisiunile şi vorbele, pe care sunt convins că le-aţi auzit in toţi aceşti ani, eu cred că e timpul să trecem la fapte. Eu voi veni aici de fiecare dată, pentru că vreau ca proiectele de infrastructură, in special, pe care le-am discutat astăzi, să devină lucruri palpabile şi repede, cu termene şi grafice clare, domnule ministru, pe care să le respecte toată lumea. Vă spuneam că sunt convins că oamenii s-au plictisit de vorbe şi de şosele desenate cu carioca pe tablă sau pe hartie. Vor drumuri şi infrastructură modernă şi sigură, iar treaba noastră este să ne asigurăm că aceste lucruri se intamplă. Pentru că investiţiile şi dezvoltarea unui judeţ depind, intr-o proporţie mare, de modul in care arată infrastructura. E una din priorităţile guvernului pe care il conduc. Sunt insoţit, aşa cum aţi văzut, de ministrul transporturilor şi vreau să o luaţi ca şi garanţie - de fapt, şi domnul primar de la Beclean, şi domnul primar de la Năsăud m-au pus să semnez in cartea de onoare, dar angajandu-mă la anumite lucruri şi fiind sub semnătură, lucruri care ţin de infrastructură; m-am dat, intr-un fel, pe mana ministrului transporturilor. Te rog frumos să nu mă dezamăgeşti! Şi vreau să luaţi, aşa cum vă spuneam, ca pe o garanţie că atat DN 17C cat şi DN 17D vor intra rapid in procesul de modernizare. Doamnelor şi domnilor, Mă bucur că şi aseară, şi astăzi, la discuţiile pe care le-am avut cu cei din administraţia locală şi nu numai, nu s-a discutat o secundă despre politică. Şi am vorbit despre problemele comunităţilor locale, despre ceea ce văd aleşii locali ca soluţii pentru viitor şi este foarte bine că lucrurile s-au intamplat in acest fel. Sunt convins că in sală - şi ştiu, pentru că l-am intrebat pe Radu - sunt reprezentanţi primari, de toate culorile politice, parlamentari şi am făcut peste tot apel, fac şi aici, să lăsăm trei ani deoparte politica, să ne ocupăm de ceea ce am spus că facem. Şi că vom face. Şi am promis oamenilor şi pentru ceea ce ne-au votat. Fie că vorbim de autorităţi locale, fie că vorbim, in cazul meu şi al domnului Răzvan Cuc, de ceea ce inseamnă măsurile şi programul de guvernare care a fost votat la sfarşitul anului trecut. Sunt un om care vine din administraţia publică locală, am fost viceprimar al municipiului Timişoara, preşedinte de consiliu judeţean. Cunosc extrem de bine toate provocările pe care o administraţie publică locală le are, atat din postură de fost viceprimar, cat şi - aşa cum e Radu acum - preşedinte de consiliu judeţean; ştiu că s-a plictisit lumea - şi aveţi dreptate, domnule Dancu - s-a plictisit lumea să meargă cu dosare la Bucureşti, să depună pentru proiecte, să ceară. Şi această birocraţie trebuie să inceteze şi vă anunţ că maine am şedinţă de guvern şi ştiu că aţi străbătut ţara timp de un an de zile cu domnul Dragnea. Intr-un final, au rămas foarte multe lucruri bune, numai că eu maine aprob strategia de descentralizare in guvern. Ceea ce e un pas extrem de important pentru ceea ce avem de făcut in continuare. Deşi am miniştri in echipa mea care au, aşa, o reticenţă pe care şi domnul Rus, şi domnul Dancu o cunosc, e foarte greu să renunţe la anumite lucruri pe care le consideră că sunt de apanajul administraţiei centrale.Vă spun că maine facem acest poate prim pas ca hotărare şi aprobăm această strategie de descentralizare; pentru că e nevoie şi sper ca finalul mandatului nostru incredinţat de cetăţeni să ne prindă cu toate aceste lucruri făcute. De asemenea, Masterplanul pe infrastructură, dacă facem ceea ce spunea domnul Rus că nu trebuie să facem, adică intăresc ce spune domnul ministru Rus, in mod sigur aşa se va intampla. Dacă ne ducem cu acest Masterplan in Parlament, mai trage unul care e cu gură mai mare mai intr-o parte un culoar de autostradă, nu ne apucăm de lucru. Drept urmare, am luat decizia in urmă cu cateva săptămani: avem un Masterplan pe care domnul ministru Rus l-a prezentat la Bruxelles şi care a fost aprobat şi care este agreat de către Comisia Europeană. Există o hotărare de guvern care a adoptat acest Masterplan, am terminat discuţia. Trebuie să trecem la treabă şi imi doresc şi lucrul ăsta se va intampla. O să vedeţi in perioada următoare foarte multe proiecte noi, licitaţii in concordanţă cu acest Masterplan vor fi lansate in următoarea lună, in următoarele două luni, astfel incat să putem să dăm drumul la lucrări. Şi mai e ceva. Să ştiţi că sunt bani. Vorbim de bani europeni. Noi n-am ştiut să-i cheltuim. Am fazat proiecte care trebuiau să fie gata şi banii europeni absorbiţi de noi in vechiul exerciţiu bugetar 2007-2013 şi am venit cu mare parte din ele in acest exerciţiu bugetar, cand trebuia să facem altele. O intreagă discuţie in Romania şi in mod sigur şi-o aduce aminte domnul ministru Rus, cred că dansul a generat-o şi sunt de acord şi aici cu dansul. Domnule, vrem autostrăzi, nu drum expres de mare viteză. Păi, vă spun că, spre exemplu, vinerea trecută am fost la Craiova. Cand putem să dăm drumul domnule ministru, la Craiova-Piteşti? Răzvan Cuc: La sfarşitul lunii mai putem lansa proiectare şi execuţie pentru /drumul/ expres Piteşti-Craiova. Sorin Grindeanu: Ok, de mare viteză, care are un singur minus: nu există acea bandă de refugiu; in rest, este regim de autostradă. Radu Moldovan: Domnule ministru, iertaţi-mă că intervin, dar ceva despre Bistriţa, Dej, am inţeles ceva cu Turda al meu. Sorin Grindeanu: Eu ştiu, Radu, ştiu că nouă aici, in Ardeal, in Banat, nu prea ne place să vorbim de ceilalți. Am vrut să vă dau un exemplu de orgolii care au trecut dincolo de logică şi s-au blocat proiecte importante in aceşti ani şi nu am reuşit să atragem fonduri europene. Eu sper că acest ritm se va schimba şi inclusiv ce spunea Radu, cu acel drum expres care costă - ia spuneţi, domnule ministru. Răzvan Cuc: Deci proiectul este prins in Master Planul General de Transport ca perioadă de implementare 2021 şi mai departe, dar asta am anunţat şi aseară şi am spus acest aspect. Valoarea investiției este de 2,2 miliarde de lei. Este un drum care se intinde pe raza a patru județe, pe raza judeţului Bistriţa, 121 km şi vom rula programul de moderare al Masterplanului, pentru că Masterplanul este un program, este un cadru orientativ. Bineințeles, el a fost aprobat prin hotărare de guvern, dar noi putem aduce proiectele din perioada următoare de implementare mai aproape şi pentru a face absorbție de fonduri europene, care este necesară in același timp şi cu dezvoltarea infrastructurii şi vom rula acest program, şi la anul, in 2018, vom scoate la licitaţie studiul de fezabilitate pentru acest drum expres, Turda-Halmeu, care incorporează şi cei 121 km de drum. Sorin Grindeanu: Vă mulțumim, domnule ministru! O să-l pun pe domnul ministru al transporturilor să vă lase numărul de telefon şi dacă nu face ce trebuie, să-l bombardați cu mesaje, da? Răzvan Cuc: Şi incă un aspect, dacă tot vorbeam de descentralizare: noi am descentralizat. Unde este domnul...? Uitaţi-l, domnul director de la DRDP Cluj! Are toată libertatea de la compania naţională să deruleze programul de licitație pentru cele două drumuri, DN 17C, DN 17B. Are buget alocat, deci nu va avea niciun fel de impediment să motivăm că de la nivelul companiei naţionale s-a blocat vreo procedură. Sorin Grindeanu: Mulţumesc! Să ştiţi că imi doresc să vin in vara asta, cum s-a angajat constructorul că va termina drumul pană la o zonă superbă, nu am fost pană astăzi acolo, la Colibiţa, şi vreau să vă spun că peisajul de acolo este comparabil cu ce se laudă cei din Elveţia sau Austria şi aşa mai departe. Imi doresc să vin in vară, acesta este angajamentul constructorului, să fiu la inaugurarea sau la finalizarea acelei lucrări. Inchei, pentru că deja am vorbit foarte mult, vă spuneam la inceputul discuției că e timpul să trecem de la vorbe la fapte. Provin din aceeași zonă, să spunem, ca şi dumneavoastră, nu imi place foarte mult, cum nu i-a plăcut nici domnului Rus, nici domnului Dancu, acea dezbatere continuă, specifică, să spunem, capitalei noastre, mai degrabă suntem oameni ai faptelor şi tocmai de aceea vă spun că impreună cu echipa pe care o conduc imi doresc să urmăresc pas cu pas acele măsuri pe care trebuie să le punem in aplicare, iar următoarele trei luni sunt extrem de importante pentru a pregăti acel cadru legislativ care să pornească toate lucrurile de care amintea domnul Rus şi anume un cadru legal pentru proiectele strategice, se pierde foarte mult timp, dacă vorbim de infrastructură, cu acea fază care este premergătoare execuției. Parcă de mai multe ori pierzi timpul cu pre-fezabilitate, fezabilitate, exproprieri, CMSC, eventuale acțiuni in instanță şi aşa mai departe, decat faza de execuție efectivă a lucrării. Venim şi schimbăm aceste... O să intre, şi e in dezbatere publică, şi vă anunţ, ca să ştiţi, spre final, codul administrativ la care aţi lucrat, domnule vicepremier. Eu cred că trebuie să ieşim din această ipocrizie care e undeva pornită la inceputul anilor 2000, prin 2004-2005, o parte din cei care reprezintă guvernul in teritoriu, pornind de la prefecţi, subprefecţi, şefi de deconcentrate; bineințeles că se schimbă odată cu un nou guvern, doar că ne facem că nu vedem. Toate aceste lucruri - şi de aia vă spuneam că este o ipocrizie - din aceste lucruri trebuie să ieşim. Prefectul va avea funcție de secretar de stat, subprefectul de subsecretar de stat şi mergem in continuare şi pe zona de deconcentrate, pentru că şi deconcentratele trebuie să pună in aplicare programul de guvernare, simplu. In al treilea rand, este in dezbatere legea prevenției şi o găsiți pe site. Pe langă partea care se adresează economicului şi care e extrem de necesară, de ce? De prea multe ori, instituții de la noi din ţară au considerat că partea de control e mult mai importantă decat cea de indrumare şi au uitat acea componentă de indrumare. E cazul să le spunem, să dăm o lege, prin care să le aducem aminte că e nevoie şi de acea componentă de indrumare. Lucrul ăsta e valabil şi am intarziat două sau trei săptămani pană a pune in dezbatere publică această lege pentru că am vrut să adaug şi administraţia, fie că vorbim de administraţia locală, fie că vorbim de cea centrală, aici incluzand lucrurile pe care primarii sau președintele de consiliu județean sau inclusiv cei din administraţia centrală le cunosc foarte bine. Vin nişte domni binevoitori de la Curtea de Conturi, intr-un an spun intr-un fel, anul viitor in alt fel, şi nu mai ştii cum să iţi gestionezi, fiind un om de bună-credinţă, să iţi gestionezi bugetul. Al patrulea rand, la fel de important, dar ar trebui să vorbim două ore despre această lege, dar se va vorbi şi se vorbește foarte mult pe televizor: Legea salarizării unitare. E un lucru care suscită foarte mult interes, cred că s-au explicat foarte multe din principiile care au stat la baza acestui proiect. Poate cateodată, cu prea multe nuanțe care au făcut o imagine nu tocmai corectă. Ceea ce ne interesează este să așezăm intregul sistem bugetar intr-o piramidă corectă, iar oamenii să fie răsplătiți prin salarii conform responsabilității pe care o au. Eu am trăit aceste lucru, eram coleg cu dl Rus, ministrul comunicațiilor, un minister mic faţă de cel al transporturilor, erau vreo 200 in aparatul central şi eu aveam al 50-lea salariu - şi eram ministru in funcție. Lucrurile astea nu sunt normale, cum in primării nu e normal ca primarul să nu aibă cel mai mare salariu. Nu e normal ca președintele de consiliu județean să nu fie cel mai bine plătit. Totodată, şi responsabilitatea este foarte mare. Le spuneam primarilor la intalnirea de la Năsăud următorul lucru, apropo de salarii: o să aveţi o responsabilitate foarte mare, pentru că o să decideți singuri nivelul şi cum ii veţi plăti. Limita de jos va fi salariul minim pe economie, limita de sus, salariul viceprimarului. Dacă dumneavoastră veţi hotări in unitatea administrativ-teritorială nişte salarii foarte mari, s-ar putea să nu vă mai ajungă banii pentru investiţii. Dar asta veţi face dumneavoastră in acea sumă de bani care vă revine şi dumneavoastră veţi hotări. Şi asta e parte din descentralizare, dle vicepremier. Şi astea sunt lucruri care ţin de responsabilitatea fiecăruia dintre dumneavoastră. Dumneavoastră, impreună cu consiliul local, printr-o hotărare de consiliu local, veţi hotări aceste nivele de salarizare. Deja cred că am vorbit prea mult. O să mai am ocazia şi sper ca in vară, constructorii să se țină de cuvant, dle președinte, şi să vină aici, la inaugurare. Fiind in săptămana dinaintea Sfintelor Sărbători de Paşti, inchei prin a vă mulțumi pentru că astăzi m-aţi invitat, prin a vă ura Sărbători Fericite! Să dea Dumnezeu să vă petreceți Sfintele Sărbători de Paști in linişte, cu familia, cu toţi cei dragi. Vă mulţumesc, Sărbători Fericite! Declarație de presă la evenimentul de aniversare a 25 de ani de la constituirea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud [Check against delivery] Sorin Grindeanu: Mulţumesc! In primul rand, ii mulţumesc domnului preşedinte Radu Moldovan că ne-a invitat astăzi aici. Sărbătorim 25 de ani de la infiinţarea Consiliului Judeţean. Să ştiţi că problemele administraţiei publice locale sunt cam aceleaşi peste tot in ţară. Eu vineri am fost la o sărbătoare de acelaşi tip la Timiş, unde, de asemenea, s-au marcat cei 25 de ani. Problemele, cum vă spuneam, sunt aceleaşi, cele legate de infrastructură, pe care vi le-a detaliat domnul ministru Răzvan Cuc. Eu un singur lucru vreau să adaug şi v-am spus şi in sală şi anume, faptul că sunt convins şi ştiu acest lucru, că lumea s-a săturat de vorbe, s-a săturat de drumuri desenate pe tablă cu carioca, s-a săturat de termene care nu sunt respectate, s-a săturat de tot ceea ce ştiţi că s-a intamplat in aceşti ani. Sunt bani europeni, bani europeni pe care noi in anii trecuţi n-am ştiut să-i cheltuim. Foarte multe proiecte au fost fazate pe actualul exerciţiu bugetar, ceea ce e un mare minus pentru ţara noastră, iar infrastructura este şi reprezintă unul din domeniile prioritare ale guvernului pe care il conduc. In altă ordine de idei, bineinţeles că s-a discutat, la fel, foarte mult, de ceea ce inseamnă legea salarizării unitare, s-a discutat de legea prevenţiei, de legea educaţiei, la intalnirile pe care le-am avut nu doar astăzi, aseară, la Beclean, astăzi la pranz, la Năsăud şi după aceea, cu primarii din zona - ca să o spun scurt, aşa - Bargăului, cu diferite denumiri. Am fost astăzi şi vreau să vă spun că aveţi un judeţ superb, am fost astăzi impreună cu domnul preşedinte la lac, la Colibiţa. Sper ca cei care s-au angajat că vor termina acest drum pană in vară să o şi facă, pentru că imi doresc să vin la inaugurare, să se ţină, că tocmai vorbeam de termene. De asemenea, vreau să vă spun determinarea guvernului pe care il conduc pentru a face descentralizare, iar primul pas se va face maine, cand vom adopta prin hotărare de guvern strategia pentru descentralizare. Le-am trimis şi i-am transmis şi domnului preşedinte Radu Moldovan, am transmis tuturor, inclusiv primarilor cu care m-am intalnit şi ieri şi astăzi. Imi doresc ca acest proces să treacă dincolo de vorbe, la fel ca şi proiectele de pe infrastructură. Maine e primul pas pe care il facem şi adoptăm in guvern strategia de descentralizare. Şi aici e nevoie. Ştiu foarte multe exemple, mi le-a spus şi domnul preşedinte, mi-au spus şi primarii, dacă e să vorbim de tabere care trebuie să treacă la autorităţile publice locale, de situaţia pe care o aveţi cu sala de... aici, unde suntem ... unde suntem aici, cu terenul, cu tot ceea ce avem de clarificat. Eu am cerut miniştrilor şi membrilor echipei guvernamentale ca toate lucrurile care pot fi date către autorităţile publice locale, inţelegand aici şi cele judeţene, să poată fi transferate intr-un ritm cat mai rapid, astfel incat cei care pot gestiona aceste obiective să o facă şi o fac in mod sigur mult mai bine decat noi, de la Bucureşti. Ăsta e un punct extrem de important. De fapt, maine, dincolo de aprobarea strategiei pentru descentralizare, aprobăm un prim proiect de acest tip, pe care l-am cerut in urmă cu o lună, la Tulcea...faleza de la Tulcea, să treacă in administraţia consiliului judeţean. Am dat acest exemplu, pentru că imi doresc, provin din administraţia publică locală, am fost viceprimar, preşedinte de consiliu judeţean, ştiu preocupările, ştiu problemele pe care le au şi primarii şi cei care conduc consiliile judeţene. Provenind din randul lor, incerc că nu trec foarte repede pe partea cealaltă şi să uit ceea ce de fapt sau de ceea ce de fapt m-am lovit şi eu. Şi imi doresc ca toţi membrii echipei pe care o conduc să inţeleagă acest lucru, dacă nu inţeleg, o să ii fac să inţeleagă. Vă rog, dacă aveţi intrebări. Reporter: Care sunt principiile acestor strategii de descentralizare? Sorin Grindeanu: Cele pe care - şi discutăm, eu v-aş ruga, chiar v-aş ruga să o studiaţi, pentru că e extrem de important, au fost discutate şi primii paşi au fost făcuţi in urmă cu caţiva ani, prin acele intalniri care erau de două tipuri, cele de descentralizare, dar şi de regionalizare şi lucrurile acelea au pornit cred că in 2013, 2014 şi amintea domnul vicepremier Dancu in sală. Din păcate, şi acolo s-a rămas la stadiul de vorbe şi nu s-au făcut paşii concreţi. Dar ceea ce vreau să spun, să subliniez, eu chiar vă rog să le studiaţi, este următorul lucru: să afirm dorinţa guvernului pe care il conduc să facă această - şi va face această descentralizare, dar totodată, şi autorităţile locale, judeţene, să fie responsabile şi să işi inţeleagă responsabilitatea pe care o au, o dată ce acest proces, care nu e un proces simplu, care să se termine de pe o zi pe alta, va fi finalizat. Sigur că de datoria noastră e să le dăm şi parghiile necesare să gestioneze toate aceste noi probleme pe care le vor avea, dar ăsta este drumul pe care trebuie să mergem şi in forma asta vom merge cu o viteză sporită in perioada imediat următoare. Vă rog. Reporter: Ne spuneţi dacă la Sinaia s-a discutat/.../ Sorin Grindeanu: Nu am avut nici un fel de discuţii la Sinaia, decat despre remaniere, s-a tras linie, ceea ce e normal, la trei luni, noi avand măsurile de guvernare foarte clar scrise in calendar şi ceea ce trebuie să facem in fiecare trimestru, ceea ce s-a făcut in primul trimestru, şi nu avem nici un motiv să nu fim mandri de măsurile pe care le-am promis oamenilor şi pe care le-am adoptat şi poate şi mai important, aceste următoare trei luni, care sunt extrem, extrem de importante, mai ales impreună cu Parlamentul, care are de adoptat legi extrem de importante, care să pregătească cadrul de care am tot vorbit şi in campania electorală, şi după. Dacă vreţi să vorbim de legea prevenţiei, de legea salarizării unitare, de acea lege pentru fondul suveran, pentru că vreau să meargă in Parlament acest lucru, nu prin hotărari sau ordonanţe de urgenţă, pentru formarea, dacă pot să spun aşa, a fondului suveran. Sunt trei /.../ extrem de importante, dar care trebuie făcute intr-un dialog continuu cu Parlamentul, astfel incat sfarşitul sesiunii parlamentare să ne prindă cu toate aceste legi importante şi pe care le-am promis oamenilor şi le-am asumat, adoptate. Reporter: Preşedintele Camerei de Comerţ Bistriţa-Năsăud, care este şi vicepreşedinte la nivel naţional, declara recent că mediul privat este ingrijorat de legea salarizării, de creşterile pe care le-aţi promis, că acestea ar duce la un exod al specialiştilor din mediul privat către public. Aveţi semnale... Sorin Grindeanu: Domnul Ban, nu?Am avut o intalnire şi cu dansul astăzi şi cu alţi oameni de afaceri, la Năsăud, şi am spus următorul lucru şi vă spun şi dumneavoastră: să ştiţi că noi, dacă privim anii 2014-2015, ceea ce am făcut la inceputul acestui an, prin măsuri de relaxare fiscală, prin noul Cod Fiscal, pe care tot un guvern, să spunem, de culoarea noastră, l-a adoptat, toate aceste lucruri au fost prima oară pentru mediul de afaceri. De acolo a scăzut TVA, au scăzut accizele, taxa pe stalp. Dacă veţi calcula impactul acestor lucruri pe bugetul de stat s-ar putea să ne apropiem tot in jur de ceea ce inseamnă efortul pentru aplicarea legii salarizării unitare şi in jur de 30 de miliarde. Deci noi prima oară am impulsionat mediul de afaceri, prin aceste relaxări fiscale, prin scăderi de TVA, prin toate lucrurile pe care dumneavoastră le ştiţi, dar acest lucru trebuie să vină in balanţă şi cu stimularea oamenilor care lucrează in sectorul privat. Trebuie să avem grijă şi să nu privim doar partea care e, să spunem, doar a noastră. Trebuie să se privească tot timpul ambele părţi. Vă rog. Reporter: Spuneaţi că se pierde foarte mult timp in faza de pre-execuţie a lucrărilor in multe proiecte importante. Ne puteţi spune concret ce soluţii puteţi să găsiţi la această problemă? Şi pe dl ministru aş vrea să il intreb de situaţia tronsonului /.../ un tronson aproape gata, dar lipseşte un viaduct. Sorin Grindeanu: Am spus lucrul ăsta şi susţin in continuare şi cred că cel mai bun exemplu este centura Bacăului, unde au stat vreo cinci ani, sper să nu greşesc, patru-cinci ani, in studii de fezabilitate, contestaţii, CNSC-uri, chestiuni in instanţă, absolut legale şi normale. Nu vreau să fiu inţeles greşit. Numai că după patru sau cinci ani, de-abia s-a putut intra in execuţia efectivă. Pe mine mă interesează şi pe noi ne interesează să punem in aplicare acest Masterplan de care vorbeam, Masterplan care are in spate fonduri europene, bani europeni, care ne vor ajuta la absorbţie şi pe care - putem să-l facem schimband cateva lucruri. Şi anume, acea lege sau cadrul legal pentru proiectele strategice, reducand - şi lucrul ăsta il facem in dialog cu Comisia Europeană, pentru că vreau să păstrăm toate principiile discutate cu danşii, transparenţă, toate lucrurile respective, dar reducand foarte mult, pe aceste proiecte strategice, iar infrastructura are, slavă Domnului, foarte multe, reducand termenele pre-execuţie, astfel incat să putem intra cat mai repede in faza efectivă de execuţie a acestor lucrări. Şef de filă din partea guvernului pe această lege este domnul ministru Tudose, Ministerul Economiei. Din discuţiile pe care le-am avut cu dansul in ultimele zile, probabil că in cam două săptămani poate să iasă cu aceste prevederi legale. Vă rog. Mihai Tudose : Referitor la Autostrada Transilvania, sectorul... tronsonul Gilău - Nadaşel, vă referiţi la podul de pe Someş, avem şase firme care au depus ofertele, sunt in analiză la companie, la CNAIR, şi vom desemna in cel mai scurt timp caştigătorul, pentru a se apuca să facă conexiunea cu restul tronsonului de autostradă executat. Dar un lucru foarte important pentru Autostrada Transilvania este faptul că am reuşit să introducem şi să degrevăm bugetul de stat, să introducem tronsoanele Suplacu de Barcău - Borş, Suplacu de Barcău - Mihăieşti, pe fonduri europene , pe POIM, astfel incat putem aloca fonduri de la bugetul de stat pentru alte proiecte care necesită bugetare de la stat. Reporter: /.../ Aveţi un termen pentru care /.../? Mihai Tudose: Termenul o să vi-l comunice Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Ofertele sunt depuse la ei, comisia este constituită şi in cel mai scurt timp /.../ se va declara şi caştigătorul. Sorin Grindeanu: Mulţumesc. Dacă mai aveţi intrebări? Dacă nu, vă mulţumim mult.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro