Prim-ministrul Viorica Dăncilă va efectua, in perioada 25-26 aprilie, o vizită oficială in Statul Israel, la invitația prim-ministrului Statului Israel, Benjamin Netanyahu. Agenda vizitei include intrevederi cu omologul israelian, Benjamin Netanyahu, președintele Statului Israel, Reuven Rivlin, și cu liderul opoziției din Knesset, Isaac Herzog. De asemenea, premierul Viorica Dăncilă va avea o intrevedere cu Theophilos al III-lea, patriarhul grec-ortodox al Ierusalimului. Vizita prim-ministrului Romaniei in Statul Israel se inscrie in seria de contacte politico-diplomatice destinate marcării aniversărilor care fac din 2018 un an de referință pentru relația bilaterală, respectiv 70 de ani de la crearea Statului Israel, 70 de ani de relații diplomatice neintrerupte și 100 de ani de la crearea statului roman modern. Discuțiile vor fi axate pe evaluarea stadiului relațiilor bilaterale romano-israeliene, cu accent pe identificarea oportunităților de valorificare suplimentară a cooperării in domenii de interes comun. De asemenea, discuțiile vor prilejui un schimb de opinii asupra evoluţiilor politice și de securitate in plan regional şi global. Cu ocazia prezenței in Israel, prim-ministrul Viorica Dăncilă va vizita Memorialul Martirilor și Eroilor Holocaustului - Yad Vashem.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro