Vizită la Sfântul Scaun - Premierul Viorica Dăncilă, primită în audienţă de către Sanctitatea Sa Papa Francisc

mai 11, 2018

Galerie foto COMUNICAT DE PRESĂ Prim-ministrul Viorica Dăncilă a fost primită, vineri, 11 mai 2018, in audiență privată de către Sanctitatea Sa Papa Francisc. Şeful Executivului a mulțumit Sanctității Sale pentru atenția generoasă pe care a acordat-o mereu relațiilor cu Romania și a exprimat speranța că Sfantul Părinte va efectua o călătorie apostolică in Romania. In cursul audierii, a fost discutată și dorința de a spori prezența romanească la Vatican printr-o serie de manifestări culturale, academice și religioase de inaltă ținută, avand in vedere că anul acesta este unul special, in care se aniversează Centenarul creării statului roman modern. Inaltul oficial roman a mulțumit pentru punerea la dispoziție a Palatului Apostolic de la Castel Gandolfo pentru instalarea expoziției Comorile Romaniei la Vatican. Premierul Viorica Dăncilă a subliniat importanța aprofundării relațiilor dintre Romania și Vatican, inclusiv in contextul special al mandatului Romaniei la Președinția Consiliului UE, fapt ce va oferi posibilitatea transmiterii unui mesaj intregii Europe, avand in vedere vocaţia ecumenică a țării noastre. Discuțiile au evidențiat apropierea de poziții dintre Romania și Vatican legate de consolidarea proiectului european și centralitatea raportării la rădăcinile creștine ale acestuia. Audiența a relevat, de asemenea, congruența de puncte de vedere dintre Romania și Sfantul Scaun privind o serie de teme de actualitate ale agendei internaționale, in special in domeniul protejării drepturilor omului și asigurării libertății religioase. Primirea in audiență a premierului Viorica Dăncilă de către Suveranul Pontif, Sanctitatea Sa Papa Francisc Intrevederea premierului Viorica Dăncilă cu Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat al Sanctității Sale Papa Francisc In cadrul vizitei pe care o efectuează la Vatican și Sfantul Scaun, prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a intalnit, la data de 11 mai 2018, cu Cardinalul Pietro Parolin, Secretar de Stat al Sanctității Sale Papa Francisc. Cei doi interlocutori și-au exprimat satisfacția pentru excelentul nivel al relațiilor bilaterale dintre Romania și Sfantul Scaun, evidențiate atat la nivel politic, cat și in domeniul cultural și educațional. A fost reiterată recunoaşterea de care se bucură in Romania Biserica Catolică ca partener pentru binele comun al intregii societăţi și contributor la patrimoniul spiritual, istoric și cultural romanesc. In acest sens, s-au discutat și o serie de aspecte concrete, de interes pentru activitatea din Romania a Bisericii Catolice și Bisericii Greco-Catolice. Premierul Viorica Dăncilă a exprimat aprecierea pentru susţinerea de către Biserica Catolică a comunităţilor romaneşti din diaspora, inclusiv prin găzduirea multor comunități religioase romanești, ortodoxe sau catolice, din Europa Occidentală. De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă şi Cardinalul Pietro Parolin şi-au manifestat intenţia de a continua negocierile privind semnarea unui Acord privind colaborarea şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor in domeniul invăţămantului universitar. Un loc important in cadrul discuțiilor a revenit agendei internaționale, unde au fost evidențiate similitudini de abordare pe dosarele de actualitate. Au fost abordate cu prioritate temele legate de viitorul Europei (inclusiv in contextul preluării de către Romania a Președinției Consiliului UE in 2019), problematica migranților și refugiaților, precum și situația Procesului de Pace din Orientul Mijlociu. Intrevedere cu E.S. Pietro Parolin, Cardinal Secretar de Stat al Sanctității Sale Dejun oficial oferit de premierul Viorica Dăncilă in onoarea Cardinalului Secretar de Stat al Sanctității Sale, E.S. Pietro Parolin Acord de cooperare in domeniul asistenţei umanitare, semnat cu prilejul vizitei premierului Viorica Dăncilă la Ordinul Suveran de Malta Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut o intalnire cu Marele Maestru al Ordinului Suveran de Malta, Giacomo Dalla Torre del Tempio di Sanguinetto, in cadrul vizitei pe care o efectuează la Roma in perioada 10-12 mai. Şeful Executivului l-a felicitat pe interlocutor pentru alegerea, in data de 2 mai 2018, in funcția de Mare Maestru. Și-a exprimat, de asemenea, aprecierea pentru implicarea socială și activitatea umanitară derulată de Serviciul de Ajutor Maltez din Romania, care gestionează in prezent 17 centre cu peste 1.200 de voluntari, susţinand programe de asistenţă medicală, programe de intervenţie umanitară de urgenţă in cazul catastrofelor naturale, programe dedicate persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor in varstă şi celor lipsite de mijloace de subzistenţă. Intalnirea a prilejuit semnarea Acordului de cooperare intre Guvernul Romaniei și Guvernul Ordinului Suveran Militar Ospitalier al Sfantului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta, care marchează intrarea intr-o nouă fază a colaborării bilaterale, prin extinderea și aprofundarea Acordului bilateral pentru asistență umanitară, semnat intr-o primă formă in 2002. Discuțiile au vizat și o serie de aspecte de actualitate internațională, concentrandu-se asupra problematicii migranților și refugiaților. A fost subliniată necesitatea unei abordări integrate a acestei problematici la nivel european și global, avand printre priorități combaterea discursului politic care indeamnă la discriminare și intoleranță. Vizită la Ordinul Suveran de Malta. Intalnire cu Alteța Sa Eminentisimă Fra Giacomo Dalla Torre del Tempio di Sanguinetto, Principe și Mare Maestru al Ordinului Suveran de Malta COMUNICAT DE PRESĂ Vizita prim-ministrului Viorica Dăncilă la Vatican Prim-ministrul Viorica Dăncilă va efectua, in perioada 10-13 mai 2018, o vizită la Vatican. In data de 11 mai 2018, premierul va fi primit in audiență de Sanctitatea Sa Papa Francisc, iar ulterior va avea o intrevedere cu cardinalul Pietro Parolin, Secretar de stat al Sanctității Sale. De asemenea, şeful Executivului va avea o intalnire cu Marele Maestru al Ordinului Suveran de Malta, Giacomo Dalla Torre del Tempio di Sanguinetto, precum și cu președintele Comunității Sant'Egidio, Marco Impagliazzo. Vizita prim-ministrului Romaniei la Vatican are loc pe fondul unor relații bilaterale foarte bune, in anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri a Romaniei, care va fi marcat la Sf. Scaun printr-o serie de manifestări culturale și academice de ținută. Programul vizitei include, de asemenea, o intalnire cu studenții romani care studiază in universitățile pontificale, care va avea loc la sediul Colegiului Pontifical Pio Romeno.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro