Vita de Vie, Timpuri Noi, Sensor si Riff Raff featuring Jo sustin un concert caritabil la Hard Rock Cafe Herastrau

ianuarie 23, 2009

Vita de Vie, Timpuri Noi, Sensor si Riff Raff featuring Jo vor urca duminica, 25 ianuarie 2008, incepand cu ora 21:00, pe scena Hard Rock Cafe Herastrau cu ocazia unui concert caritabil organizat in beneficiul copiilor cu Sindrom Down. Biletele de intrare costa 50 de lei si pot fi procurate de la Asociatia Caritas Bucuresti sau, in ziua concertului, de la Hard Rock Cafe.

Evenimentul, organizat de Asociatia Up Down, are loc in cadrul campaniei "Exista un drum catre o viata normala" derulata de Posta Romana. Campania isi propune colectarea de fonduri pentru finalizarea lucrarilor de constructie si dotarea cu echipamente a Complexului de Servicii Sociale Complete destinat copiilor cu Sindrom Down, amplasat pe strada Gheorghe Pripu din Capitala.

Activitatile dezvoltate in cadrul acestui complex au ca scop atat prevenirea abandonului si institutionalizarii persoanelor cu dizabilitati, cat si cresterea gradului de autonomie a copiilor cu Sindrom Down. In acelasi timp, specialistii complexului vor sprijini familiile, ONG-urile si autoritatile din acest sector de activitate pentru a asigura copiilor cu Sindrom Down o dezvoltare personala si o integrare socio-profesionala optima.

Toti care doresc sa se alature acestei campanii de colectare de fonduri o pot face cumparand din peste 3.000 de oficii postale din intreaga tara bratari din silicon, personalizate cu sloganul campaniei.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro