Virgil Ierunca despre poezia Marianei Marin

Virgil Ierunca a figurat în sumarul ediției din 1 decembrie 1989 a emisiunii „Actualitatea culturală românească” cu o cronică la volumul „Aripa secretă” de Mariana Marin.

Virgil Ierunca: „S-ar putea ca revelația generației ’80 să fie totuși, pentru noi, Mariana Marin. Nu vrem prin aceasta să diminuăm întru nimic aura din jurul lui Mircea Cărtărescu, îndreptățită, după cum nu ne gândim nici să adumbrim în vreun fel poezia de accente de multe ori noi a celorlalți optzeciști – Florin Iaru, Ion Stratan, Alexandru Mușina, Ion Bogdan Lefter, Romulus Bucur sau Bogdan Ghiu. Cu toții merită atenția, de care de altfel se bucură, din partea criticilor competenți, deschiși față de înnoire și inițiative creatoare.

Dacă preferințele nostre se îndreaptă spre Mariana Marin, este pentru că, atît în volumul colectiv „Cinci” (editura Litera), cât și în primul său volum, „Un război de o sută de ani” (Albatros, 1981), dar mai ales, mai ales în ultimul, „Aripa secretă” (Cartea românească, 1986), adevărat „buletin de existență” al autoarei, deslușim o notă aparte, un registru de implicare etică ce conferă poemelor sale un fel de urgență a conștiinței, conștiința veșnic nefericită a poetului, inevitabil martor într-un orizont situat. 

La mai toți confrații săi de generație, ca să spunem așa, poezia se rezolvă în primul rînd formal. Între modernitate și post-modernitate, ea își caută un limbaj, prin iconclastii afișate, recurgînd la o re-ironizare a spusului, desfătare anti-retorică, sau retorism parodic, umor când negru, când miticist, de la un Mitică luat ca reper negativ, gesticulație fascinantă, sau fascinată de manierisme la gradul al doilea, voință de carnavalesc, sau risipă livrescă. Cînd se deschide Totului, ca la Mircea Cărtărescu, cosmogonia rămâne totuși portativă, pentru a-l cita pe Queneau.

Poezia Marianei Marin se îndepărtează de instanța poetică a limbajului pentru a intra în zona profundă a meditației. O responsabilitate supra-textuală, spre deosebire de subtextele luxuriante ale colegilor, copleșește spusul pentru a-l proiecta în impasul indicibilului, acolo unde conștiința mărturisește, cum poate, despre nimicnicie și cădere, despre timp și finitudine, despre o moarte care dovedește ceva. Fiindcă, deși în centrul interogativ al unei totalități transcedentale, poemul Marianei Marin nu este mai puțin înrădăcinat și datat. Aparent paradoxal, am spune chiar că Mariana Marin este unul dintre poeții cei mai actuali din vremea noastră (…)”.

 

Sursa: europalibera.org