Violențe la Paris. Noua lege a securității îi scoate pe francezi în stradă

noiembrie 28, 2020

Mii de oameni au ieșit în stradă în Franța pentru a protesta față de o nouă lege a securității. Nemulțumirile francezilor au fost amplificate și de apariția în spațiul public a unui video în care un bărbat de culoare, de profesie producător muzical, este bătut și agresat verbal de poliție la Paris.

Protestatarii cer Guvernului să renunțe la legea securității, care ar urma să restricționeze dreptul ca presa să difuzeze imagini cu fețele polițiștilor.

Câteva mii de persoane au luat cu asalt Piața Republicii din Paris și străzile din împrejurimi, purtând steaguri cu tricolorul francez și pancarte care denunță violența poliției. Pe pancarte era scris : „stat polițienesc” sau „poliție peste tot, justiție nicăieri”.

Poliția a folosit gaze lacrimogene, după ce protestatari mascați au tras cu artificii și au aruncat pietre în forțele de ordine.

Președintele Emmanuel Macron a spus, vineri, că imaginile cu producătorul muzical Michel Zecler bătut de poliție „ne rușinează”.

„Franța nu trebuie să permită ca rasismul să se extindă”, a scris președintele francez pe Twitter.

Filmarea, în care ofițeri de poliție îl bat pe Zecler în interiorul unei clădiri, a apărut public pe 26 noiembrie. Imaginile au fost surprinse de o cameră cu circuit închis și de un telefon mobil și au circulat pe Internet, stârnind furie. Ofițerii implicați au fost suspendați pe durata anchetei interne a poliției.

Acest incident a amplificat îngrijorările legate de rasismul în creștere în rândul forțelor de ordine. Un alt video a arătat și evacuarea brutală a migranților de către poliție pe 24 noiembrie, dintr-o piață pariziană.

Cei care se opun noii legi a securității spun că aceste video-uri nu ar fi putut fi făcute niciodată publice dacă s-ar activa articolul 24 din legislația privind securitatea.

Articolul de lege a fost adoptat de Adunarea Națională și așteaptă aprobarea Senatului. Sub incidența acestui articol, publicarea saurăspândirea de imagini cu ofițeri ai poliției cu scopul de a le vătăma „integritatea fizică sau pshihică” s-ar putea solda cu o închisoare de până la un an și o amendă de 45.000 de euro.

Guvernul a susținut că această prevedere este menită să îi protejeze pe ofițerii de poliție de abuzurile online, dar sindicatele presei franceze spun că, de fapt, poliția ar avea undă verde pentru a-i împiedica pe jurnaliști și pe utilizatorii de social media să documenteze abuzurile poliției.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro