Dupa succesele inregistrate la inceputul acestui an in cadrul celor trei competitii internationale de renume, Decanter World Wine Awards, International Wine and Spirit Competition si International Wine Challenge, producatorul de vin Budureasca urca inca o data pe podiumul international la cea de-a 11 editie a Mundus Vini International Wine Awards.
Ultima editie a Mundus Vini International Wine Awards a re-confirmat valoarea si inaltul standard calitativ al vinurilor nobile romanesti ale producatorului Budureasca, care in mai putin de un an de la lansarea pe piata, reuneste deja in palmares peste 20 medalii la competitii nationale si internationale de renume.
Dintre cele 5800 de vinuri, originare din peste 40 de tari, vinurile producatorului roman s-au distins, culegand laurii succesului si urcand pe podium in nu mai putin de patru randuri. Patru din cele 11 medalii castigate de vinurile romanesti la Mundus Vini International Wine Awards poarta marca producatorului Budureasca. Cu distinctii de aur au fost medaliate Origini Reserve 2006 si Cabernet Sauvignon 2008. Iar argintul a revenit Origini Tamaioasa Romaneasca 2007 si Feteasca Alba 2009 din gama Budureasca.
Vinurile medaliate cu cea mai inalta distinctie nu sunt inca disponibile pe piata, ele urmand a fi lansate in locatii atent selectionate, dupa ce au fost lasate sa se invecheasca in sticla mai bine de un an.
Distinctiile sunt rezultatul pasiunii cu care este transformat in vin rodul celor 300 de hectare de vita de vie, aflate pe teresele vaii Budureasca, inima podgoriei Dealu Mare. Vinurile, echilibrate si oneste, transpun in realitate preferinta producatorului pentru calitate, nu cantitate, sortimentele din portofoliu fiind toate produse in cantitati reduse.
Producatorul Budureasca este prezent in piata cu gamele Origini si Budureasca, vinuri ce se adreseaza atat cunoscatorilor si colectionarilor, cat si celor ce isi doresc experienta unui vin bun la un pret echilibrat. Vinurile nobile romanesti de la Budureasca isi au radacinile in vita de vie lucrata cu migala si pasiune pe terasele Vaii Budureasca, zona renumita pentru vestigiile celei mai dense asezari umane stravechi din Dacia. Si cum orice vin are suflet, acesta este adus de pasiunea si daruirea oenologului Stephen Donnelly. Cu peste 20 de ani de experienta in domeniu, el poarta meritul de a urca vinurile Budureasca pe podiumurile competitiilor internationale si de a aduce vinurile romanesti in competitie directa cu cele mai renumite vinuri din lume.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro