Victor Costache sugerează că a fost împins spre demisie: „Miniştrii rareori demisionează"

martie 27, 2020

Victor Costache a refuzat să menționeze „motivele personale", precum le numea premierul Orban, care l-au împins la decizia de joi de a demisiona din fruntea Ministerului Sănătății.

Mai mult, fostul ministru a sugerat că a fost împins spre a luat o astfel de decizie.

„Ştiţi foarte bine că miniştrii rareori demisionează şi ştiţi că sunt un luptător, un medic care a depus un jurământ. Niciodată nu am abandonat şi nu abandonez. Demisiile, nu vreau să intru în detaliu, demisiile miniştrilor sunt într-un anumit fel, o anumită procedură să spunem. Vreau să vă spun că am rămas în linia întâi. Voi ajuta echipa ministerului Sănătăţii deoarece suntem în plină criză. Voi rămâne lângă ei cât de mult vor dori cei care conduc în momentul de faţă ministerul Sănătăţii. Am reuşit săptămânile acestea să elaborăm un proiect complex, un plan foarte organizat şi foarte bine structurat de reacţii a spitalelor împotriva acestui flagel. Un centru de comandă care poate pentru prima oară în istoria ministerului Sănătăţii să gereze resursele şi logistica şi de asemeni rămân în prima linie şi alături de pacienţii mei. Deci voi rămâne în prima linie", a declarat Victor Costache pentru Adevărul.

Întrebat direct dacă a fost împins spre o demisie, Costache a indicat că nu este acum momentul oportun pentru a oferi detalii.

„Da, cred că nu e momentul acum să dăm foarte multe detalii. Suntem în plină criză. Lucrurile vor ieşi la iveală în momentul potrivit. Acum trebuie să lucrăm cu toţii ca o echipă şi să ajutăm să scoatem ţara din acest impas", a afirmat fostul ministru al Sănătății.

Referitor la faptul că s-ar fi opus ca Romexpo să fie transformat într-un spitale de campanie pentru COVID-19, după cum ceruse secretarul de stat Raed Arafat, Victor Costache a precizat că „sunt multe discuţii tehnice în grupurile de lucru".

„E important ca cei care se pricep la spitale să se ocupe de spitale şi cei care se pricep la transport şi situaţii de urgenţă să se ocupe de ceea ce fac ei mai bine. Avem acest plan structurat pe spitale, unde avem deocamdată mii de locuri disponibile pentru pacienţii cu COVID-19. Nu văd de ce am înghesui românii în nişte stadioane sau mall-uri, pe nişte brancarde când nu este nevoie”, a declarat Victor Costache.

Costache a menționat și despre „un proiect unic”, pe care l-a demarat alături de Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, care ar aduce beneficii atât pacienților infectați, cât și celui mai mare spital de boli infecțioase din țară.

„În plus am demarat împreună cu domnul profesor Streinu-Cercel în Bucureşti un proiect unic, şi îl anunţ la dvs în premieră. Mâine sau poimâine vor fi cazaţi primii pacienţi într-un astfel de sistem. Este vorba de hotelul Mercur din Bucureşti, care a fost golit, a fost pregătit, şi acolo Institutul „Matei Balş” va pune pacienţi tineri, asimptomatici, fără comorbidităţi, care vor fi cazaţi civilizat în camere de hotel. Fiecare pacient va avea un sistem de telemetrie, un sistem care va monitoriza temperatura şi funcţiile vitale, iar personalul de la Matei Balş va putea interveni şi transfera la Matei Balş oricare din aceşti pacienţi ce ar putea prezenta o complicaţie cu COVID-19. În felul acesta luăm presiunea de pe Matei Balş care a ajuns la un grad de ocupare de 80-90% şi aceşti tineri vor putea sta în condiţii civilizate”, a spus Victor Costache, cu precizarea că în spital vor fi internați „cei medii, formele grave și cei mai vârstnici cu factori de risc, chiar dacă sunt asimptomatici".

Victor Costache și-a anunțat joi demisia din funcția de ministru al Sănătății, iar, în locul său, a fost numit Nelu Tătaru, până atunci secretar de stat în Ministerul Sănătății.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro