Evenimentul Customers – Suppliers Meeting organizat anual de Vector International a ajuns la cea de-a 4 a ediţie.
S-a ales şi în acest an o locaţie montană, Cheile Grădiştei, pentru a îmbina atmosfera relaxanta de la munte cu un eveniment de business.
La eveniment au participat 15 dintre cei mai importanţi furnizori externi,: Exiton, Elba, Penac, Opus, Smit, HSM, Paper Pro, Probeco, Falcon, Hopax, Artline, Honeywell, Atoma, Vepa Bins, Oxford; o parte din ei aflându-se la prima participare în Romania.
Pentru a aduce o schimbare, evenimentul de anul aceasta s-a desfăşurat în 2 etape :
- prima etapă - în prima parte a zilei. Pentru a continua tradiţia, a fost sub forma unei expoziţii oferindu-se astfel posibilitatea furnizorilor de a satisface interesul distribuitorilor prezenţi la eveniment prin prezentarea nu numai a produselor cunoscute déjà pe piaţa românească, precum şi a noutăţilor. Astfel, distribuitorii din toată ţara prezenţi la această întâlnire au putut schimba idei şi opinii cu furnizorii despre tendinţa pieţei de papetărie şi birotică din România şi nu numai.
- etapa a doua a fost după prânz. A început cu prezentările furnizorilor externi prezenţi la eveniment, fiecare având o abordare originală.
Supriza ediţiei de anul acesta a fost faptul că Vector International i-a premiat pe cei mai merituoşi distribuitori . Aşadar, un nou episod a fost introdus în programul ediţiilor viitoare ale Customer – Suplliers Meeting, şi anume « Vector Awards », ce conţine 5 categorii de premii.
Invitaţii prezenţi la această ediţie nu au putut evita subiectul principal al zilelor noastre, şi anume criza financiară, iar discuţiile au dus la adoptarea unei noi strategii care se bazează pe o mai bună comunicare şi pe o promovare eficientă. Mesajul prinicipal transmis de compania Vector International distribuitorilor prezenţi la această ediţie a fost promovarea a calităţii şi diversificarea gamei de produse.
Atmosfera distinsă cu discuţii libere care a dominat ediţia de anul acesta a continuat la cina festivă care a avut loc în restaurantul Complexului Cheile Grădiştei, şi care a încheiat ediţia din 2009 a Customers – Suppliers Meeting.
Compania Vector International - importator şi distribuitor de papetărie şi birotică este prezenta pe piaţa de profil din Romania de 12 ani, perioadă în care a reuşit să dezvolte un portofoliu de peste 50 de brand-uri şi peste 6000 de produse în stoc. Compania a încheiat anul 2008 cu o cifră de afaceri de 5.6 milioane de euro, situându-se pe un loc important în piaţa de profil din România.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro