Vandalizarea unor statui ale lui Gandhi, condamnată ca un atac la valorile fundamentale

iunie 11, 2020

Ambasadorul american în India, Kenneth Juster, a cerut iertare joi pentru vandalizarea unui statui a lui Mahatma Gandhi din Washington DC. O altă statuie cu părintele independenței Indiei a fost vandalizată și în fața Parlamentului de la Londra.

Sam Pitroda, președinte al Congresului Indian din afara granițelor, a criticat, la rândul său, vandalizarea statuilor lui Gandhi în timpul protestelor recente împotriva brutalității poliției. El a arătat că ambele cazuri, din Statele Unite și Marea Britanie, ar trebui investigate de poliție, iar cei care au comis faptele sunt ignoranți față de contribuția lui Gandhi pentru umanitate.

„​Vandalizarea statuilor lui Gandhi în acest moment în Marea Britanie și Statele Unite este o lovitură chiar pentru conceptul de egalitate, liberate și democrație", a afirmat Sam Pitroda, potrivit newindianexpress.com.

„​Este trist că acei care au vandalizat statuia sunt ignoranți în privința lui Gandhi și a contribuției sale monumentale pentru umanitate și sprijinul pentru decolonizarea întregii lumi în mijlocul secolului XX", a adăugat liderul indian.

Pitroda, un tehnocrat care a devenit politician și lider al Congresului Indian din afara granițelor, a afirmat că mesajul lui Gandhi despre adevăr, încredere, iubire, egalitate și pace este inima și mintea fiecărei persoane îngrijorate de moartea lui George Floyd și a mișcării „​Black Lives Matter".

„​Gandhi este mai relevant astăzi în Statele Unite, Marea Britanie, și în lume decât a fost vreodată. El a fost o inspirație pentru Martin Luther King, Nelson Mandela și numeroși lideri globali de substanță și caracter", a adăugat Sam Pitroda.

Statuile au fost vandalizate de protestatari rămași neidentificați în timpul serie actuale de proteste generate de uciderea lui George Floyd, un afro-american, de către un polițist alb în Minneapolis pe 25 mai.

Congresul Indian din afara granițelor a transmis guvernului american că va plăti pentru restaurația statuii lui Mahatma Gandhi din Washington DC.

Protestele din mai multe state generate de uciderea lui George Floyd a dus la vandalizarea mai multor statui pe care manifestanții le acuză că ar prezenta foști lideri politici care ar acuzați de rasism sau de contribuții la crime împotriva comunității de culoare.

În Bristol, Marea Britaniei, duminică 7 iunie, statuia Edward Colston, important negustor de sclavi din secolul XVII, a fost dărâmată, stropită cu vopsea roșie, târâtă prin port şi aruncată în râul Avon.

Statuia fostului rege al Belgiei Leopold al II-lea a fost demontată de pe amplasamentul ei din orașul Anvers, după ce a fost vandalizată, săptămâna trecută, de manifestanți antirasiști.

Statuia lui Christopher Columb, ridicată în 1927 în Richmond, Virginia, SUA, a fost de zeci de ori ținta distrugerilor. De asemenea, mai multe statui ale fostului lider britanic Winston Churchill au căzut, de asemenea, victime ale furiei protestatarilor.

 

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro