„Uită-te la mine! Trage aer pe nas și dă-l afară pe gură!”, îi strigă, la propriu, o asistentă unuia dintre cei șapte pacienți din secția ATI Covid de la Institutul „Marius Nasta” din Capitală. Asistenta strigă pentru că, în zgomotul aparatelor și cu masca pe față, pacientul abia aude. Când intri prima dată într-o secție ATI Covid, încă de pe hol te izbește piuitul permanent al aparatelor.
Institutul „Marius Nasta” din București. Ora 10 într-o zi obișnuită de joi. Echipată din cap până în picioare, o echipă de jurnaliști de la Europa Liberă a vrut să vadă cum e în secția Covid în valul patru al pandemiei, când locurile de la ATI se dau ca pâinea caldă, iar numărul de infectări crește de la o zi la alta.
Doi asistenți schimbă masca unui pacient tânăr care are nevoie de oxigen. „Doamna doctor e în permanență aici. Trebuie doar să o asculți și să respiri odată cu ea. E o presiune de o oră, două, până te obișnuiești cu masca asta”, îi spune asistenta pacientului care dă din cap că a înțeles.
Ca observator, îți dai seama că masca, deși vitală, e foarte incomodă pentru un pacient care ia contactul cu ea. „Acum îți e bine?”, se întoarce asistenta să se asigure că pacientul căruia i-a schimbat masca poate respira cât de cât.
(Video: Mihai Nica)
Medicul de serviciu încearcă să conecteze pacientul tânăr la un alt ventilator. „Mai avem alt ventilator aici? Că ăsta e de o idioțenie... cumpărat de fitecine”, întreabă medicul Elisabeta Bălăiță care dă la o parte aparatul care „urlă” încontinuu. Doi asistenți aduc un alt aparat din camera alăturată.
Bolnavii din celelalte paturi par că dorm. Respiră conectați la aparate. Fiecare pacient are prins de deget un pulsoximetru, iar pe ecranele aparatelor vezi ce saturație de oxigen are fiecare.
Între timp, a venit „o urgență”, adică un alt pacient în stare gravă Covid. Medicul și asistentele fug pe hol și intră într-o încăpere alăturată. „Adu-mi oxigenul!”, îi cere medicul asistentului care stă în permanență lângă el. O altă asistentă fuge în camera cu echipamente să aducă ce mai trebuie.
Piuitul aparatelor e însoțit în permanență de fâșâitul echipamentelor. Dacă nu ai antrenament, abia poți să mergi și să respiri în sapoleta care te protejează de infecție. Medicii și asistentele aleargă de la un pacient la altul, dintr-o cameră la alta, le simți încordarea. E ca la o cursă contracronometru, fiecare minut contează pentru ca starea pacienților să nu se degradeze.
Ieșim din secția ATI și dăm în holul care duce spre secția Covid. Aici sunt doi pacienți care așteaptă să fie internați.
În camerele din secția Covid a spitalului se aud oameni care tușesc, o tuse seacă pe care o auzi ca într-un cor.
Pe hol, o asistentă prepară tratamentul pacienților, dar între timp sună telefonul. „Ați sunat în zona roșie. Nu mai e în zona roșie. Vă rog, sunați la pneumologie”, îi răspunde omului de la celălalt capăt al firului.
Florentina Nica este asistentă de mulți ani la „Marius Nasta”, dar „la Covid" a venit din luna mai 2020. „Cred că Dumnezeu ne dă putere, pentru că altfel...Au fost cazuri de pacienți care ne-au deprimat și pe noi. Am fi vrut să facem mult mai mult, dar practic nu aveam cum, nu aveau nici pacienții resurse, poate au venit prea târziu”, spune asistenta.
Pacientă din secția Covid: „Aveți grijă! Aveți grijă!”
Într-una din camerele secției sunt patru femei, de diverse vârste. Niciuna nu s-a vaccinat. Aurica Sandu are 63 de ani și spune că a luat coronaviru din spital, când s-a operat la Spitalul Colentina. „L-am luat cu 'drag și spor' după ce m-am operat. Operația a reușit, dar m-am ales cu Covid. Acum sunt bine față de cum eram... că eram o mortăciune.. Dar amețesc”, ne spune pacienta care abia vorbește prin masca de oxigen pe care o ține pe față. Nu s-a vaccinat pentru că are o alergie cu care a intrat în șoc anafilactic.
Într-un pat alăturat, o altă pacientă, mult mai tânără, ne spune și ea că nu s-a vaccinat. A luat Covidul „așa din vorbă în vorbă”. „A luat ăla, a mai luat și celălalt”, spune Gica Dincă de 48 de ani, care e de trei zile în spital conectată la perfuzii. A stat acasă o săptămână până să-și dea seama că e grav bolnavă. „Aveți grijă! Aveți grijă!”, ne spune ea.
Într-un salon alăturat, Constantin Nuță în vârstă de 65 de ani așteaptă să plece acasă, îl externează. „Am luat Covidul muncind. Că îmi place să fiu gospodar”, ne spune bărbatul care nici el nu este vaccinat.
Medic șef ATI: „Pacienții sunt în imensa majoritate nevaccinați”
Genoveva Cadar este medicul șef ATI de la „Marius Nasta”, atât pentru unitatea fixă ATI în care am intrat noi, cât și pentru unitatea mobilă din curtea spitalului.
„Foarte greu ne descurcăm acum în valul patru. Lucrăm la capacitate maximă, avem 15 pacienți în ATI covid – 7 în unitatea fixă, 8 în unitatea mobilă (n.r. joi, 30 septembrie). Ne descurcăm greu pentru că unitatea mobilă s-a deschis foarte repede și nu eram pregătiți cu personal, mai ales cu asistente și personal auxiliar. Și încă nu suntem, motiv pentru care a trebuit să întrerupem în această săptămână programul operator ca să detașăm asistenții și infirmierele din zona de post operator în zona de ATI Covid”, spune medicul Genoveva Cadar.
Șefa de la ATI dezvăluie că situația este mult mai gravă acum în valul patru pentru că manifestările bolii sunt imprevizibile. „Pacienții sunt în imensa majoritate nevaccinați și mult mai mulți tineri decât în valurile anterioare, și când spun tineri mă refer la sub 50 de ani. Dar sunt și vârste foarte tinere, de 20-30 de ani, ceea ce până acum n-am prea avut”, a spus Genoveva Cadar.
Dacă la început infecția însemna în principal insuficiență respiratorie, ulterior au apărut și alte manifestări ale bolii, în principal accidentele tromboembolice, dar și accidentele ischemice. „În valul acesta patru se adaugă destul de frecvent sindromul de citoliză hepatică, deci o afectare hepatică care până acum apărea mult mai rar”, mai spune medicul.
Medic coordonator: „Este frustrant că tot nu suntem luați în serios”
Medicul Irina Strâmbu, care coordonează secția Covid de la Marius Nasta, arată că valul patru este mult mai rău ca cel anterior. „Acum rapid lucrurile se agravează, nu știu unde o să ajungem”, spune medicul care consideră că efectivul de angajați ar trebui să crească cu 50% ca să facă față, noroc că sunt ajutați de voluntarii studenți la Medicină.
„Acum ieșise o asistentă din zona roșie, și eram obișnuită să le văd cu urmele de mască pe față, obosite, deshidratate, dar acum era panicată, spunea că n-a văzut niciodată așa ceva, că e holul plin de pacienți”, spune Irina Strâmbu.
„În fața acestei evidențe de îmbolnăviri severe, 99% la nevaccinați, în continuare mesajul nostru în favoarea vaccinării ca soluție de oprire a pandemiei este luat în râs. Eu aș vrea ca oamenii ăștia care își dau cu părerea să vină în vizită și să ne vadă, să intre în sala unde se fac spitalizările de zi și să vadă ce înseamnă să vină 60-70 de oameni într-o zi, pozitivi Covid și respirând greu. Este frustrant că tot nu suntem luați în serios, de parcă avem vreun interes să spunem că există Covid și că ne ocupăm de el”, își arată Irina Strâmbu nemulțumirea.
Medic ATI: Un moment foarte greu e când trebuie să spui unei familii că, din păcate, nu s-a mai putut
Între timp, a ieșit de la ATI medicul de serviciu. Elisabeta Bălăiță ne spune că în prezent la ATI o singură pacientă este vaccinată, cu comorbidități extrem de severe.
„Ea are o altă patologie asociată care explică ceea ce se întâmplă. Toți ceilalți pacienți sunt nevaccinați. Dintre pacienții care au ieșit pe picioarele lor din această terapie au fost doar cei vaccinați sau care au trecut prin boală. Restul pacienților au avut evoluție nefavorabilă, dar au ajuns de regulă foarte târziu la spital, vin foarte târziu la spital”, spune medicul Bălăiță.
„Pleci acasă și nu uiți niciodată privirea acelui om care e în insuficiență respiratorie, care se uită în ochii tăi și nu poate respira, e o privire pe care nu o uiți. Mai există un alt moment foarte greu, când trebuie să suni și să spui unei familii că din păcate nu s-a mai putut, am luptat noi, a luptat pacientul, dar nu s-a mai putut, nu e deloc ușor să anunți familiile”, spune Elisabeta Bălăiță.
Ca să facă loc pacienților cu Covid, medicii au amânat operațiile de cancer pulmonar
Niciunul dintre medicii din secția ATI de la Marius Nasta nu s-a îmbolnăvit până acum, explicația fiind că s-au protejat foarte bine și au avut circuite bine stabilite. În mare parte, medicii de la spital sunt vaccinați.
„Nu sunt vaccinați atât de mulți medici și asistente cât ne-am dori noi să fie. Procentul de medici vaccinați este de 80%. Problema este la personalul auxiliar și medical mediu. Nu s-au infectat la locul de muncă decât cei care nu au respectat procedurile interne. Procedurile sunt extrem de coerente și corecte și s-a demonstrat că dacă sunt respectate ne protejează”, arată Beatrice Mahler, managerul Institului Marius Nasta.
În prezent, toți medicii de la spital sunt mobilizați pentru tratarea pacienților cu Covid.
„Am solicitat ca toate concediile din luna octombrie să fie suspendate pentru că trebuie să fim aici. În al doilea rând, am suspendat activitatea din chirurgie toracică, iar personalul de acolo îl mobilizăm către zona de Covid. Asigurăm numai urgențele în zona de chirurgie toracică. Este un lucru extrem de dificil pentru că sunt, de fapt, pacienți cu cancere pulmonare cei pe care i-am amânat și sperăm ca de săptămâna viitoare să deschidem măcar o sală. Dar încă nu avem această garanție”, spune Beatrice Mahler.
Dacă la început era frica și nu știau multe despre această boală care a lovit întreaga planetă, acum medicii sunt la limita epuizării.
„Știm că trebuie să venim, colegii mei știu că au de făcut treabă, știu că e datoria lor să fie lângă pacienți, dar vin cu lacrimi în ochi, spun că nu mai pot. Sunt foarte mulți pacienți care decedează și acest lucru te impactează pentru că fiecare privire o duci cu tine în viață”, conchide Beatrice Mahler.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro