Vacanţa românilor de 1 Mai şi Paşte: Din Bucovina, până în New York

aprilie 27, 2024

De 1 Mai şi Paşte, angajaţii vor avea o vacanţă prelungită, de şase zile în total. Printre destinaţiile alese de români în ţară, cele mai căutate sunt, ca în fiecare an, litoralul, Bucovina, Maramureş şi Delta Dunării.
"Maramureş şi Bucovina automat le legăm cu partea culturală şi tradiţională din zonă, pentru că mergem la una dintre bisericile de acolo din zonă. Slujba de Paşte, în partea aceea de ţară este cunoscută ca fiind una spectaculoasă", a spus Cosmin Vasile, manager agenţie de turism.
Turiştii pot opta pentru pachetele oferite de agenţiile de turism sau îşi pot închiria camere sau apartamente în regim hotelier.
"Corbu este o locaţie extem de liniştită, plaja este sălbatică, nu veţi găsi şezlonguri, nu veţi găsi umbrele, este pentru cei care îşi doresc să se rupă de cotidian, semnalul la telefon nu este foarte puternic. Este o oază de linişte. Cumva, până începe vacanţa copiilor, este foarte liniştit. Turiştii care aleg să vină de 1 Mai şi de Paşte la Corbu vor avea o experienţă autentică şi departe de haosul cotidian", a spus Alexandra Bogatu Pavel, fondator platformă de închiriat în regim hotelier
În ceea ce priveşte ofertele din străinătate, Grecia şi Turcia rămân cele mai râvnite, dar sunt şi destinaţii exotice sau tărâmurile americane care le-au făcut turiştilor cu ochiul. "Foarte mulţi turişti aleg să plece chiar în Grecia, să sărbătorească un Paşte grec-ortodox la mama lui. Alături de ghidul nostru local, turiştii sunt conduşi către biserică de unde vor lua Lumină, iar apoi se vor bucura de o cină festivă cu preparatele tradiţionale, similare cu ale noastre", a spus Ioana Burcea, marketing manager agenţie de turism.

 

 

Sursa Youtube

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro