Plenul Senatului ar putea vota miercuri privind inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice” prin care se dorește modificarea Constituției pentru ca nicio persoană condamnată penal definitiv să nu mai poată fi aleasă într-o funcție publică.
Liderul senatorilor USR, Radu Mihaiu, a subliniat că formațiunea sa va insista pentru ca referendumul să fie organizat pe 6 decembrie odată cu alegerile parlamentare.
„Prioritatea noastră este să ne asigurăm că referendumul pentru revizuirea Constituţiei aferent iniţiativei «Fără penali în funcţii publice» va avea loc pe 6 decembrie, odată cu alegerile parlamentare. Am ridicat această problemă în Biroul permanent, pentru ca iniţiativa să fie dezbătută în cele două Comisii raportoare şi să intre cel târziu în plenul de miercuri al Senatului. Comisia de constituţionalitate se va reuni în şedinţă, marţi, la 10.00, şi i-au invitat şi pe cei de la Comisia juridică. Am subliniat în Biroul permanent faptul că, dacă nu va exista voinţă politică în comisii, iniţiativa poate fi adoptată de către plen, plenul fiind suveran. Dacă Senatul demonstrează, în ultima clipă, înţelepciune şi voinţă, putem să trecem legea miercuri fără niciun fel de problemă. Îndemnăm pe toată lumea din Senat să voteze miercuri inţiativa «Fără penali în funcţii publice». Este important ca referendumul să aibă loc pe 6 decembrie, pentru că orice întârziere creează posibilitatea de a avea un alt scrutin, pe o altă dată, în condiţii de pandemie, ceea ce nu doreşte nimeni”, a declarat luni, pentru Agerpres, Radu Mihail.
El a explicat că ordinea de zi a plenului de miercuri va fi stabilită într-o şedinţă a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, care ar trebui să se desfăşoare marţi:
„Sunt în discuţie vreo 100 de iniţiative, dintre care trebuie să le alegem pe cele care vor fi dezbătute miercuri în plen. Sper ca şi iniţiativa «Fără penali în funcţii publice» să se găsească pe ordinea de zi a plenului de miercuri”, a adăugat Mihail.
El a menţionat că în Biroul permanent nu a fost discutată cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis a legii care stabileşte că Parlamentul şi nu Guvernul fixează data scrutinului pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, dar acest act normativ se regăseşte pe lista proiectelor repartizate luni către comisiile permanente pentru avize şi rapoarte.
Camera Deputaţilor a adoptat, pe 14 iulie, propunerea legislativă privind iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei României – „Fără penali în funcţii publice”. S-au înregistrat 295 de voturi „pentru” şi o abţinere.
Pentru ca o inițiativă de revizuire a Constituției să fie adoptată, ea are nevoie de votul a două treimi dintre membrii ambelor Camere ale Parlamentului, apoi trebuie supusă din nou controlului Curții Constituționale. Abia după ce sunt parcurși acești pași, se organizează referendumul pentru aprobarea inițiativei, în termen de 30 de zile de la votul din Parlament. Având în vedere că alegerile parlamentare se vor desfășura în 6 decembrie, referendumul pentru revizuirea Constituției nu poate avea loc în aceeași zi din cauză că a rămas deja mai puțin de o lună până la scrutin, iar inițiativa ”Fără penali” nu a fost adoptată nici măcar în primă lectură în Parlament.
Propunerea legislativă prevede completarea articolului 37 din Constituţie – Dreptul de a fi ales – cu un nou text, potrivit căruia cetăţenii condamnaţi la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie să nu mai poată fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.
Camera Deputaţilor a adoptat, pe 14 iulie, propunerea legislativă, iar Senatul este for decizional. Potrivit Constituţiei, pentru a deveni lege, trebuie validat referendumul organizat în 30 de zile de la adoptarea în Senat.
Biroul permanent al Senatului a convocat pentru miercuri o şedinţă de plen, criza parlamentară fiind depăşită, a afirmat preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc.
Cvorumul la şedinţa Biroului permanent de luni a fost asigurat de senatorii PSD şi senatorul USR George Dircă.
Senatorii PSD nu au reuşit în ultimele două săptămâni să asigure singuri cvorumul în Biroul permanent al Senatului. Pavel Marian, fost membru al Biroului Permanent, a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa şi a demisionat din Senat, iar Ion Ganea a lipsit de la şedinţe, fiind ulterior exclus din PSD.
Nici şedinţa de plen convocată pe 3 noiembrie nu a putut avea loc din lipsă de cvorum.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro