Ursus Breweries isi redefineste prezenta in Cluj-Napoca

noiembrie 22, 2010

SABMiller a anuntat rezultatele pentru prima jumatate a anului financiar aprilie 2010 – martie 2011, incluzand si informatiile legate de afacerea din Romania. În contextul conditiilor economice dificile si a scaderii continue a consumului de pe piata berii din Romania, Ursus Breweries intentioneaza sa isi reorganizeze activitatile in Cluj. Obiectivul este de a adapta capacitatea de productie la situatia existenta pe piata, pastrand in acelasi timp o prezenta dinamica si importanta in oras. Compania va deschide o mini-unitate de productie pentru a mentine traditia fabricarii de bere URSUS in Cluj. Fabrica actuala va fi inchisa, iar productia curenta relocata in celelalte fabrici. Operatiunile comerciale si administrative din Cluj se vor desfasura in continuare in birourile din fabrica.

Piata berii continua sa scada in Romania, contractandu-se cu mai mult de un sfert in ultimele 18 luni. Consumul s-a redus ca urmare a scaderii puterii de cumparare, pe fondul situatiei economice dificile. În perioada aprilie – septembrie 2010 volumele Ursus Breweries s-au diminuat cu 11% fata de aceeasi perioada a anului precedent, mai putin totusi decat piata, care a inregistrat o scadere mai accentuata. Aceasta a condus la o usoara crestere a cotei de piata, sustinuta de performantele bune ale marcilor noastre pe segmentele lor de piata. Astfel, in timp ce segmentul premium s-a redus, in conditiile scaderii puterii de cumparare a consumatorilor, URSUS, marca noastra premium, si-a pastrat cota de piata in aceasta categorie. Segmentul mainstream a ramas cel mai mare segment al pietei berii, in timp ce segmentul economic a fost singurul care a inregistrat cresteri relative fata de celelalte categorii.

Previziunile economice actuale raman pesimiste in legatura cu revenirea pietei pe termen scurt si mediu. Capacitatea actuala de productie a Ursus Breweries in cele 4 fabrici de bere din Romania este mai mare decat poate sustine evolutia pietei in contextul economic existent. Compania a anuntat astazi echipa de management locala, reprezentantii sindicatelor si angajatii ca intentioneaza sa inchida fabrica din Cluj. Motivele principale care stau la baza acestei intentii sunt ca fabrica de bere din Cluj are costurile de operare cele mai mari dintre toate facilitatile de productie ale companiei si este localizata in centrul orasului, ceea ce o face mai dificil de administrat din punct de vedere logistic.

”Închiderea fabricii din Cluj este o decizie grea. Colegii nostri de aici sunt principala noastra preocupare in procesul de restructurare a activitatii, angajatii care lucreaza in fabrica de aici sunt parte a organizatiei noastre si sunt importanti pentru noi”, a declarat Gary Whitlie, Presedinte Ursus Breweries. “Angajatii vor primi pachete compensatorii, precum si sprijin pentru reorientare si reconversie profesionala. Am initiat astazi consultarile cu sindicatele si colaboram pentru a gasi cea mai buna metoda de sprijin si protectie a angajatilor in situatia data”.

Clujul joaca un rol important in viata companiei si de aceea Ursus Breweries va mentine o prezenta importanta in oras, continuand sa fie o parte a comunitatii locale. Deschiderea in vara lui 2011 a unei mini-facilitati de productie a berii, in locatia actuala a fabricii, face parte din planul de a ramane activi in Cluj si de a pastra astfel traditia fabricarii berii URSUS aici. În Cluj se vor produce astfel specialitati de bere URSUS, iar unitatea va include un restaurant si un bar. Dorinta companiei este de a face din acest proiect un punct important pe harta turistica si sociala a orasului. Evenimente importante precum TIFF sau evenimentul muzical «Ursus Cluj Fest» vor continua sa fie sustinute si sa faca parte din activitatile companiei pe plan local, in timp ce prezenta comerciala va fi intensificata.

 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro