Universitatea Titu Maiorescu își suspendă cursurile patru zile

martie 10, 2020

Universitatea Titu Maiorescu a decis marți să suspende, începând de marți, 10 martie, pentru o perioadă de 4 zile, adică până pe 13 martie inclusiv, toate activitățile didactice, atât practice cât și teoretice, indiferent de locul unde se desfășoară, în cadrul programelor de studii de la Facultățile de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie.

Absențele studenților și ale cadrelor didactice aflate în această situație vor fi motivate, iar recuperările activităților didactice se vor realiza fără taxe suplimentare. Pentru perioda suspendarii, titularii de discipline vor asigura transmiterea suportului de curs către studenți, transmite conducerea UTM.

În funcție de evoluția datelor epidemiologice la nivel național, conducerea Universității poate prelungi măsura astfel dispusă.

Școlile din învățământul preuniversitar vor fi închise începând de miercuri, 11 martie, la propunerea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență. Este vorba de 11 zile calendaristice și de opt zile de cursuri, în perioada 11-22 martie inclusiv.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a amintit că grație autonomiei de care se bucură, universitățile pot decide singure dacă-și suspendă sau nu activitatea. „Le-am cerut universităților să anunțe ministerul în momentul în care decid să suspende cursurile”, a spus Anisie în conferința de presă susținută marți seara. 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro