UBB deruleaza "Studii doctorale inovative intr-o societate bazata pe cunoastere POSDRU/881.5/S/60189" si "Programe postdoctorale pentru dezvoltare durabila intr-o societate bazata pe cunoastere POSDRU/89/1.5/S/60189"
Universitatea Babeş – Bolyai (UBB), prin Departamentul de Cercetare şi Management de Programe, a demarat la data de 1 martie, respectiv 1 aprilie 2010 două proiecte strategice finanţate prin Fondul Social European şi alocări de la bugetul de stat pentru sprijinirea studenţilor doctoranzi şi a cercetătorilor postdoctoranzi din cadrul universităţii. Ambele proiecte sunt parte a eforturilor continue ale Universităţii Babeş-Bolyai de a se adapta şi transforma în vederea implementării reformelor prevăzute în Agenda de modernizare a universităţilor din Uniunea Europeană prin asumarea standardelor de calitate şi competitivitate necesare unui proces de învăţământ superior modern, atractiv şi deschis spre interdisciplinaritate şi internaţionalizare.
Pe 13 octombrie 2010, UBB a organizat evenimentul de inaugurare oficială a Institutului de Studii Germane. Ambele proiecte au parteneri din Germania şi Austria, constituindu-se astfel într-o manifestare concretă a intenţiilor Universităţii de a se apropia de spaţiul academic de limbă germană.
Proiectul de sprijin al studenţilor doctoranzi este implementat în parteneriat cu Universitatea din Viena şi Universitatea din Regensburg, iar cel destinat sprijinului cercetătorilor postdoctoranzi în parteneriat cu Institutul pentru Tehnologie din Karlsruhe şi Universitatea din Leipzig. Partener naţional în ambele proiecte este Academia Română, Filiala Cluj.
Ambele proiecte au o durată de implementare de 36 de luni, iar valoarea totală a contractelor de finaţare este de aproximativ 40 milioane lei, peste 80% din aceşti bani fiind îndreptaţi, ca sprijn financiar direct, către studenţii doctoranzi şi cercetătorii postdoctoranzi prin plata unor burse lunare şi prin decontarea cheltuielilor ocazionate de diverse mobilităţi ştiinţifice în Uniunea Europeană. Vor beneficia de acest sprijin peste 300 de tineri cu vocaţie în cercetare. Astfel 200 de doctoranzi vor primi o bursă lunară de 1850 lei pe o durată de 36 de luni şi peste 100 de cercetători postdoctoranzi vor beneficia de o bursă lunară de 4000 lei pentru o perioadă cuprinsă între 18 şi 24 luni.
Prin parteneriatele strategice încheiate cu instituţii de prestigiu din UE, prin obiectivele, activităţile şi rezultatele propuse, cele două iniţiative plasează Universitatea Babeş - Bolyai în rândul universităţilor europene în ceea ce priveşte oportunităţile de dezvoltare a carierei de cercetare pentru specialişti în domenii prioritare de cercetare la nivel european şi naţional şi, totodată, deschide noi frontiere de cunoaştere pentru departamentele, laboratoarele şi institutele de cercetare proprii.
Coordonatorii celor 2 proiecte sunt Prorector prof. dr. Luminita Silaghi-Dumitrescu si, respectiv, Prorector prof. dr. Rudolf Graf.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro