Ungaria a acceptat să mențină deschise alte patru puncte la frontiera cu România

august 31, 2020

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a avut luni o convorbire telefonică cu omologul maghiar Sandor Pinter privind decizia autorităților de la Budapesta de a impune restricții suplimentare pentru a preveni răspândirea pandemiei.

În condițiile în care Ungaria își închide granițele, Ministerul Afacerilor Interne arată că partea maghiară a acceptat să mențină deschise alte patru puncte de frontieră pe lângă cele 8 comunicate inițial pentru tranzitarea țării.

Astfel, următoarele puncte de trecere a frontierei sunt deschise pentru tranzitul cetăţenilor români:

PETEA – CSENGERSIMA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit);
URZICENI – VÁLLAJ, destinat traficului internaţional de persoane (tranzit);
VALEA LUI MIHAI – NYÍRÁBRÁNY, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
BORŞ – ÁRTÁND, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
VĂRŞAND – GYULA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
TURNU – BATONYA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
NĂDLAC – NAGYLAK, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
NĂDLAC 2 (autostradă) – CSANÁDPALOTA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit).
CENAD – KISZOMBOR – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri
CURTICI – LOKOSHAZA (feroviar)
SĂCUIENI – LETAVERTES – destinat tuturor tipurilor de trafic
SALONTA – MEHKERE – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri

Mai mult, cei doi miniștrii au agreat și operaționalizarea în cel mai scurt timp a noului PTF Borș II, ce va fi inaugurat în data de 4 septembrie 2020. 

De altfel, de vineri, ministrul de Externe maghiar Péter Szijjártó a arătat, la solicitarea lui Bogdan Aurescu, că tranzitul cetățenilor români prin Ungaria, respectiv accesul cetățenilor români – lucrători transfrontalieri nu vor fi afectate de noile măsuri.

Astfel, conform oficialului ungar, tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisă în continuare în aceleași condiții și se va face prin aceleași puncte de trecere ale frontierei și pe aceleași culoare rutiere stabilite.

El a arătat că regulile preconizat a fi schimbate se referă la intrarea în Ungaria ca destinație finală a călătoriei. 

Ungaria a anunțat închiderea granițelor sale pentru străini, de la 1 septembrie, pentru a reduce creșterea infecțiilor cu coronavirus, iar cetățenii care se întorc din străinătate vor trebui să intre în carantină, a anunțat vineri Gergely Gulyás șeful cabinetului premierului Viktor Orban, citat de Reuters.

Oficialul a spus că cetățenii maghiari pot scăpa de carantina de 14 zile doar dacă furnizează două teste COVID negative.

Excepție de la regulă vor face convoaiele militare și tranzitul umanitar, precum și călătoriile de afaceri sau diplomatice.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro