Unde investim in 2008

ianuarie 16, 2008

Anul trecut, BusinessWeek Romania a propus trei destinatii pentru investitiile de pe piata de capital: sectorul bancar, cel energetic si listarile de noi emitenti, investitii care s-au dovedit profitabile. In primul numar din 2008, BusinessWeek Romania isi propune sa descopere cu ajutorul analistilor, specialistilor si investitorilor cele mai profitabile domenii pentru a investi in 2008 atat pe plan local cat si international. Concluzia este ca anul 2008 va fi un an dominat de imprevizibil in care prudenta este cuvantul de ordine.
Inrautatirea perspectivelor pentru sistemul financiar global ca urmare a crizei creditelor ipotecare americane si a temerilor privitoare la o eventuala recesiune in Statele Unite au sporit pretutindeni retinerile investitorilor pentru risc.
Cu toate acestea, la sfarsitul anului trecut, un sondaj efectuat de compania de cercetare Prognosis in randul investitorilor la Bursa de Valori Bucuresti releva ca doua treimi dintre acestia se asteapta la o apreciere de cel putin 10% a indicelui BET in 2008, iar mai bine de jumatate dintre cei 450 de respondenti ai sondajului spun ca isi vor majora investitiile de pe bursa anul acesta. Acelasi optimism se regaseste si in previziunile Comisiei Nationale de Prognoza pentru bursele romanesti. Presedintele CNP, Ion Ghizdeanu, a declarat pentru BusinessWeek Romania ca tintele de crestere a capitalizarii indica o valoare aproximativa de 105 miliarde de lei.
BusinessWeek Romania realizeaza o ampla trecere in revista a optiunilor investitorilor in anul curent cu avantajele si dezavantajele fiecareia in parte. Cateva dintre concluziile specialistilor: energia, indiferent de sursa din care provine, va deveni tot mai scumpa, in timp ce modificarea climei deschide noi oportunitati celor care investesc in lupta pentru stoparea fenomenului sau a companiilor ce produc forme de energie regenerabila. Aurul ramane o investitie sigura.
Depozitele bancare, fondurile de investiii, pensiile private sau oscilatiile cursului valutar reprezinta alte oportunitati de investire, in functie de apetitul pentru risc al fiecarui investitor.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro