Lansarea romanului Lizoanca la 11 ani, de Doina Rusti, Ed. TREI, inspirat dintr-un fapt real, s-a finalizat cu o donatie facuta de Andreea Marin Banica
Joi, 26 martie, ora 18,30, in ceainaria din Carturesti Verona a avut loc lansarea romanului Lizoanca la 11 ani de Doina Rusti.
Printre invitati s-au numarat Doina Rusti, Cezar-Paul Badescu, Bianca Burta Cernat, Ovidiu Simonca si, nu in ultimul rand, Andreea Marin Banica. Discutia s-a conturat repede, punctandu-se importanta deplasarii literaturii contemporane spre zona socialului.
In urma cu doi ani, cateva publicatii din Romania jonglau de la una la cealalta, pe un ton acuzativ, un articol cu titlul: O fetita de 11 ani a umplut un sat intreg de sifilis. Era o stire menita sa vaneze senzationalul, dar prin care presa rata sa surprinda drama evidenta a unui copil abuzat, transformandu-l din victima in acuzat. Acest articol a fost scanteia din care s-a nascut romanul Lizoanca la 11 ani, un roman pe care il anuntam ca avand potentialul sa schimbe mentalitati.
Aseara insa am avut bucuria de a fi martori in direct la un fenomen pe cat de rar intalnit in societatea noastra, pe atat valoros. Andreea Marin Banica ne-a rezervat o surpriza de amploare, facand o donatie:
"Dupa cinci ani si ceva, tocmai am castigat un proces, in sensul ca mi-au intrat banii in cont si tin ca acesti bani sa mearga spre un caz umanitar. M-am gandit sa fac ceva bun chiar pentru fetita care a stat la baza acestei carti. Cu fonduri si carti cred ca-i putem deschide acestui copil un nou drum in viata", a declarat Andreea Marin Banica.
Doina Rusti a scris un roman care a inceput deja sa schimbe vieti. Prima schimbare se va produce chiar in viata copilului de la care a pornit totul. Alaturi de donatia facuta de Andreea Marin Banica, se adauga si cea a Editurii TREI, care va contribui cu carti la formarea unei biblioteci personale a fetitei.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro