Un pensionar se vindecă miraculos și merge din nou după ce fură dintr-un supermarket

august 27, 2018

Se întâmplă minuni! Camerele de supraveghere ale unui supermarket din Marea Britanie l-au surprins pe un pensionar cu un baston într-o mână și o plasă de cumpărături în cealaltă ieșind în fugă pe ușa magazinului. Bărbatul intrase abia ținându-se pe picioare.

Bătrânul a pozat în suferind, a intrat în magazin, s-a plimbat printre rafturi, și-a umplut plasa după pofta inimii, iar la final „a luat-o la sănătoasa” cu toate produsele. A trecut „ca un fulger” pe lângă casele de marcat și dus a fost, informează Metro.co.uk.

În mod miraculos, nu a mai avut nevoie de baston pe care-l flutura sprinten într-o mână.

Toată acțiunea pensionarului „vindecat” miraculos a fost surprinsă de camerele de supraveghere din dotarea magazinului. Poliția este acum în căutarea bărbatului, dar nu a găsit încă nici o pistă care să ducă la omul pe care furtul l-a vindecat miraculos.

 

Foto: Metro.co.uk

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro