Un million de dolari pentru HHC Romania dintr-o licitatie de bijuterii

iulie 31, 2012

Spectaculoasa colectie de bijuterii a doamnei Lily Safra a strans in cadrul licitatiei „Jewels for Hope” (Bijuterii pentru Speranta), care a avut loc anul acesta la casa de licitatii Christie’s din Geneva, o suma record de 32 de milioane de dolari, suma de care vor beneficia 32 de organizatii caritabile din intreaga lume. Un milion de dolari a fost donatorganizatiei Hope and Homes for Children pentru programele din Romania.

Laly Safra este renumita pentru filantropia sa, ea fiind unul dintre patronii organizatiei Hope and Homes for Children și preşedinte al Fundatiei Edmond J. Safra.

 

Cel mai valoros obiect din cadrul licitatiei a fost un inel birmanez cu rubine şi diamante, creat de Chaumet, care s-a vandut pentru mai mult de 6,7 milioane de dolari, un nou record mondial in materie de sume platite pentru rubine in cadrul unei licitatii.

 

De opt ani de zile, Lily Safra este unul dintre cei mai generosi suporteri ai HHC Romania. Cea mai noua donatie va merge catre programele HHC Romania, derulate in parteneriat cu Guvernul Romaniei, care au ca scop inchiderea tuturor centrelor de plasament de tip vechi din sistemul de protectie a copiilor din Romania.

 

„Cu fiecare astfel de donatie atat de generoasa facem un pas uriaș catre atingerea scopului principal HHC Romania – inchiderea tuturor centrelor de plasament de tip vechi din Romania pana in 2020. Cateodata un singur om precum Madame Lily Safra are puterea de-a schimba destinele a mii de copii. Ii suntem profund recunoscatori ca ne sustine sa fim alaturi de cei aproape 9.000 de copii care astazi inca traiesc in institutii de tip vechi. Pentru ei avem un singur scop; sa le oferim o casa și o familie.” a spus Ștefan Darabuș,Director National HHC Romania.

 

„Sunt atat de mandra ca imi pot continua sustinerea fata de munca extraordinara pe care o face Hope and Homes for Children in Romania. Desigur, simt ca primesc mult mai mult decat ofer. Nu poti masura bucuria pe care o simti cand vezi zambetul de pe chipul unui copil atunci cand ştie ca are pe cineva caruia ii pasa de el” a declarat Lily Safra.

HHC Romania este una din cele mai importante organizatii nonguvernamentale, recunoscute la nivel international, care lupta alaturi de institutiile statului pentru reformarea sistemului de protectie sociala a copilului, prin programe nationale de prevenire a abandonului, prin transformarea legislatiei din Romania şi a infrastructurii de servicii, prin reintegrarea copiilor in familiile lor naturale, printr-un amplu program de cursuri de formare a personalului din sistem.

Misiunea HHC Romania este eradicarea tuturor institutiilor de tip vechi din domeniul protectiei copilului din Romania și finalizarea reformei din sistemul de protectie, pana in 2020.

 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro