Un laptop pentru fiecare copil

martie 14, 2007

Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat astăzi că a decis constituirea unei echipe de lucru la nivelul Guvernului care să analizeze modul în care va putea fi implementat în România proiectul „Un laptop pentru fiecare copil”, susţinut de Nicholas Negroponte, profesor la Massachusetts Institute of Technology.
„Un astfel de proiect este abordabil pentru România din punct de vedere financiar. Subliniez că este vorba despre un program educaţional, şi nu despre un program social. Acest program este o şansă la informatizare pentru elevi, o şansă care înseamnă integrarea într-o adevărată Românie europeană”, a afirmat premierul Tăriceanu.

Şeful Executivului a precizat că va fi făcută o evaluare privind categoriile de familii care nu-şi pot permite achiziţionarea unui computer pentru ca programul guvernamental să se adreseze în special acestui segment. De asemenea, se va analiza dacă programul se va adresa tuturor elevilor din învăţământul preuniversitar sau doar celor din clasele I-VIII.

Proiectul „Un laptop pentru fiecare copil”, la un cost de aproximativ 150 de dolari pentru fiecare exemplar, va deveni operaţional în jurul datei de 15 septembrie acest an.

Laptopul, chiar dacă va costa aproximativ 150 de dolari şi arată ca o jucărie, va oferi aceleaşi facilităţi ca orice alt laptop: acces wireless pentru internet, calitate video şi audio foarte bună, şi va avea inclusiv funcţii similare unei console playstation, putând fi folosit la jocuri.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro