Tiago Henrique Gomes da Rocha, barbatul brazilian in varsta de 26 de ani arestat saptamana trecuta, nu-si poate infrana instinctul criminal. Acesta a socat conducerea inchisorii unde este detinut, intreband daca va ajunge in instanta in cazul in care nu se poate abtine si isi ucide colegii de celula sau alte persoane arestate.
Criminalul in serie a marturisit ca inca simte nevoia sa ucida, dupa ce a recunoscut ca se face vinovat de 39 de acte criminale. Investigatorii afirma insa ca este foarte posibil ca numarul de persoane ucise sa fie mult mai mare.
Conform publicatiei Mirror, Tiago Rocha a declarat ca ucide din furie, fiind traumatizat din cauza faptului ca a fost abuzat sexual de un vecin, cand era doar un copil. Barbatul a marturisit ca a inceput sa ucida mai intai la intamplare, in special oameni fara adapost si travestiti din orasul sau natal. Ulterior, in timpul calatoriilor cu motocicleta prin tara, si-a schimbat preferintele, omorand adesea fete si femei tinere. Ultima sa victima, impuscata atunci cand iesea din casa, avea doar 14 ani.
Politistii au reusit sa-l prinda dupa o tentativa de crima nereusita, victima identificandu-l ulterior.
In inchisoare, acesta se afla sub supraveghere continua fiindca a incercat sa se sinucida, taindu-si venele de la incheietura mainii. Daca se va dovedi vinovat de crimele comise, Gomes da Rocha va fi inclus pe lista celor mai violenti criminali in serie la nivel mondial.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro