Un barbat proaspat concediat si-a decapitat colega

septembrie 29, 2014

Alton Nolen, in varsta de 30 de ani, si-a decapitat o colega si a ranit grav alta femeie intr-o fabrica de distributie din Moore, Oklahoma. Din fericire, a fost oprit de managerul fabricii, politist in rezerva, care l-a impuscat inainte sa mai faca si alte victime.

Nolen fusese concediat chiar in ziua respectiva. Conform declaratiilor martorilor, a intrat furios in cladire, indreptandu-se spre biroul central. Se pare ca cele doua femei au avut pur si simplu ghinionul de a se afla la locul nepotrivit intr-un moment nepotrivit.

Colleen Hufford, de 54 de ani, a fost atacata si decapitata de Nolen cu ajutorul unui cutit. Cu acelasi cutit a inceput sa o loveasca pe a doua victima, Traci Johnson. In acel moment, Mark Vaughn, directorul fabricii, a reusit sa intervina si l-a impuscat.

Barbatul a fost transportat la spital impreuna cu femeia ranita, ambii fiind in stare stabila.

Citati de BBC News, fostii colegi ai lui Alton Nolen au declarat ca acesta a incercat de cateva ori sa-i converteasca la religia islamica. Desi acest lucru nu a fost confirmat oficial, autoritatile au alertat FBI, pentru a prelua investigatiile, avand in vedere comportamentul violent al barbatului.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro