Treacher Collins este un sindrom genetic rar care determina malformatii la nivelul trasaturilor faciale, provocand in unele cazuri pierderea auzului sau dificultati in respiratie. Craniul, oasele maxilarelor sau pometii nu se dezvolta corespunzator, putand aparea de asemenea probleme la nivelul pleoapelor sau al urechilor.
Cel mai faimos barbat afectat de acest sindrom, Jono Lancaster, un englez in varsta de 30 de ani, a declarat ca, desi a fost nevoit sa suporte prejudecatile celor din jur din cauza aspectului fizic, acest lucru nu l-a impiedicat pana acum sa duca o viata normala si sa se bucure de toate privilegiile de care are parte si un om sanatos.
Jono a precizat ca principalul sau scop este de a le insufla si altor persoane acest sentiment. De aceea, a pornit intr-o calatorie in intreaga lume pentru a intalni oameni cu aceeasi afectiune si pentru a-i inspira sa profite la maximum de experienta vietii.
Recent, barbatul a calatorit pana in Adelaide, Australia, pentru a-l intalni pe Zackary, un copil in varsta de 2 ani afectat de Treacher Collins. Mama baietelului l-a contactat pe Jono pe Facebook si a declarat ulterior ca fiul sau a fost foarte fericit sa intalneasca pe cineva care sufera de aceeasi boala.
Pe parcursul calatoriei sale, Jono realizeaza numeroase fotografii cu persoanele intalnite. Apoi, le posteaza pe Facebook sau Twitter, in speranta ca pot reprezenta o inspiratie pentru cei afectati de sindrom, aratandu-le ca nu sunt singuri si ca, asemenea altora, pot trece peste toate prejudecatile si isi pot trai viata asa cum vor.
Sursa: Metro
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro