În inima capitalei statului Marelui Canion, pe Central Avenue, a apărut recent un edificiu în formă de castel irlandez. Originala clădire construită pe patru nivele, sediul unei superbe biblioteci irlandeze, a costat - potrivit declaraţiei doamnei Patricia Prior, directorul Centrului Cultural Irlandez din Phoenix - nu mai puţin de 3,5 milioane de dolari, sumă acoperită în totalitate din donaţii private.
Pentru a o face cât mai distinctă în peisajul arhitectural şi cultural din Arizona, artizanii acestei instituţii au folosit 22 de tone de piatră „limestone” adusă tocmai din County Clare, Irlanda, cu care a fost placată faţada clădirii, graţie priceperii şi coordonării a doi iscusiţi „master stone-masons” irlandezi - manageri ai companiei „Irish Natural Stone Ltd”, veniţi aici special pentru realizarea proiectului.
„Mc Clelland Irish Library”, denumită astfel datorită celui care a pus bazele înfiinţării ei, domnul Norman Mc Clelland, fondator şi director executiv al firmei „Shamrock Foods Co.”, pune la dispoziţia consumatorilor de cultură peste 6.000 de cărţi scrise de autori şi poeţi irlandezi. De asemenea, biblioteca găzduieşte partituri muzicale, CD-uri cu muzică irlandeză şi celtică, manuscrise, fotografii, expoziţii, cât şi un număr considerabil de filme. Un aspect remarcabil este faptul că instituţia dispune de toate resursele necesare pentru identificarea liniei genealogice a celor interesaţi. Astfel că toţi cetăţenii din Arizona de naţionalitate irlandeză curioşi să afle detalii despre originea lor, o pot face prin intermediul acestei biblioteci. Clădirea dispune de asemenea, de o încăpere destinată celor care doresc să studieze instrumentele muzicale tradiţionale irlandeze.
După populaţia de origine germanică, irlandezii sunt cel de-al doilea grup etnic din Statele Unite. Potrivit statisticilor, aproape 37 de milioane de americani (12% din populaţia SUA) au rădăcini în Irlanda. Astfel, populaţia diasporei irlandeze din SUA este de şase ori mai mare decât cea a Irlandei. În Arizona există în momentul de faţă un număr de peste 5.000 de persoane de origine irlandeză, din rândul cărora face parte şi senatorul John Mc Cain.
„Dacă reuşim să transmitem o frântură din moştenirea noastră culturală unui număr mic de oameni, aceştia la rândul lor o vor transmite mai departe” - afirmă Patricia Prior, directorul Centrului Cultural Irlandez.
Biblioteca „Mc Clelland Irish Library” din Phoenix şi-a deschis porţile în luna iulie 2012, funcţionând cu program limitat în lunile iulie şi august, urmând ca inaugurarea oficială să aibă loc pe data de 29 septembrie a.c.
Iată cum literatura, muzica, tradiţia, ansamblul valorilor culturale ale popoarelor lumii dăinuie în sufletul comunităţilor din diaspora, indiferent unde ar vieţui, asigurându-le continuitatea prin iniţiative de acest gen, devenite adevărate izvoare de cunoaştere şi leagăne culturale naţionale.
Autor: Octavian D. CURPAŞ
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro