Umilite, nu crezute: experiențele femeilor în spitale și clinici din România

„Dumnezeii din spitale au puterea să te reducă la stadiul de vierme. Am avut multe situații în care mă târam prin casă și îmi doream să vină cineva să mă strivească, ca să nu mai trebuiască să mai apar în fața unui medic care să mă certe.”

Valentina Pufulescu este una dintre femeile umilite de către medici și personalul medical atât la stat, cât și în clinicile private. Într-o postare pe Facebook, fosta jurnalistă și-a împărtășit experiența traumatizantă în sistemul sanitar. Valentina suferă de adenomioză, o formă gravă de endometrioză. Nu este singura femeie umilită de personalul medical, în momentele în care avea nevoie de ajutorul lor.

Accesul la servicii medicale, un privilegiu

Primul pas către îngrijirea medicală bună, accesul la servicii medicale, rămâne o problemă în România. Conform unei analize ale ONG-ului Salvați Copiii din 2018, gravidele minore și din gospodării defavorizate au dificultăți în a accesa serviciile necesare. Criteriile financiare fac ca 5 din 10 minore gravide să nu fi fost consultate de ginecolog în timpul sarcinii.

Accesul la servicii medicale corespunzătoare a devenit și mai dificil în ultimul an, pe fondul pandemiei de coronavirus. Conform unui raport al Centrului Filia, mai mult de o treime din femeile de la oraș și jumătate din cele din mediul rural consideră că accesul lor la servicii medicale este îngreunat de măsurile restrictive.

Pentru a beneficia de o naștere sigură, femeile trebuie să își formeze veritabile echipe de susținători. „​E nevoie de resurse financiare pentru acest lucru. Trebuie să știi ce vrei, să îți cunoști drepturile, să ai un plan de naștere bine stabilit,” declară pentru Europa Liberă nutriționista Ana Szabadszalasi, care a născut de Revelion.

Irina Popescu, moașă de profesie și vice-președinte al Asociației Moașelor Independente, a observat numeroasele obstacole puse în calea femeilor care doresc să acceseze servicii medicale.

“Femeia e vulnerabilă în sistem, indiferent de etnie, vârstă, sau statut financiar. Nu avem vreo categorie care nu e vulnerabilă. Am auzit povești despre 'o mută' - o femeie care nu avea bani să dea șpagă. Știam că femeia vorbește, mi s-a explicat că i se zice 'mută' pentru că nu are bani. Femeile de etnie romă sunt discriminate în cele mai multe locuri. Minorele, femeile care fac mulți copii, și femeile cu statut socio-economic precar sunt și ele dezavantajate. E o bătaie de joc și la adresa femeilor cu statut socio-economic crescut, care sunt exploatate prin supra-investigații de mii de euro, în lipsa unui protocol național,” spune, la Europa Liberă, Irina Popescu.

Femeile, invizibile pentru unii medici

Femeile sunt adesea tratate cu superficialitate și fără interes de unii medici.

„Proceduri legale, precum avortul înainte de 14 săptămâni, sunt refuzate fără justificare. Femeile care au cerut avort, mai ales în pandemie dar și înainte, au fost refuzate pentru că așa a vrut medicul, chiar dacă spitalele oferă serviciul acesta. Au fost ignorate,” afirmă moașa Irina Popescu.

O altă problemă este faptul că femeile nu sunt informate corespunzător despre drepturile lor, despre proceduri, și despre ce înseamnă de fapt diagnosticul lor. Când acest lucru se întâmplă în jurul nașterii, pacientele care deja se află în cel mai vulnerabil moment din viața lor devin nesigure, în loc să fie susținute.

„Sunt multe probleme legate de consimțământul informat. Cât li se spune femeilor din ceea ce li se întâmplă în travaliu, în timpul nașterii, înainte de operația de cezariană, ce au sau n-au voie să facă, în ce poziții pot sta,” afirmă jurnalista Ioana Hașu, care a urmărit îndeaproape problemele gravidelor și mamelor în România.

Misoginismul pătrunde adesea în spitale, creând o normă nediscutată ce afectează modul în care sunt tratate femeile. „Personalul, mai ales în maternitate, e adesea de sex feminin. Misoginismul vine și de la femei,” conform Irinei Popescu. „Eu văd sistematic, și la stat și la privat, faptul că femeile sunt subminate. Cadrele medicale au un aer de superioritate pentru că așa au învățat să funcționeze. Chiar și tinerii vin cu atitudinea că pacientul trebuie să te asculte, nu că sunt în serviciul pacientului. Trebuie să facem o schimbare de 180 de grade, să punem pacientul în centru, și să realizăm că suntem acolo pentru confortul lui și starea lui de sănătate cea mai bună. Asta va fi mai bine și pentru femei și pentru bărbați.”

Cu toate acestea, intervenția medicilor empatici și blânzi salvează viețile femeilor neglijate de către alți colegi. Acești medici sunt cei care au răbdarea de a citi rezultatelor zecilor de analize și proceduri. Adesea, ei sunt primele cadre medicale după luni întregi petrecute pe coridoarele clinicilor care încearcă, cu adevărat, să își asculte pacientele și să le trateze cu respect.

Dificultatea de a fi singură în spital

Multe femei care nu sunt ascultate de cadrele medicale găsesc că partenerii lor de sex masculin sunt, în schimb, respectați. În timpul pandemiei, însă, accesul însoțitorilor a fost restricționat. „Spitalele restricționează accesul tatălui care să vină cu femeia la naștere,” explică Irina Popescu. “Pe mamă o mai manipulează, dar când vine și tatăl în peisaj, e o persoană cu care trebuie să comunice. În alte țări, inclusiv în pandemie, tatăl este prezent.”

Anxietatea separării de partener i-a oprit Anei Szabadszalasi contracțiile când a ajuns la spital. „După ce am născut, imposibilitatea de a fi vizitată de către familie a făcut ca zilele acelea să fie foarte grele. Deși am născut prin cezariană, am cerut să fiu lăsată acasă după doar 30 de ore de la naștere. N-am mai suportat să stau acolo singură,” mărturisește aceasta.

Chiar și în afara pandemiei, în România contactul skin-to-skin după naștere, o practică standard în alte țări, benefică pentru nou-născuți și mame, nu se întâmplă. Mamele și copiii sunt despărțiți. Ioana Hașu consideră că acest lucru este impus prin bullying la adresa mamelor, profitând de statutul lor vulnerabil, de teama lor de a intra în conflict cu autoritatea din spital.

„Trebuie să existe posibilitatea de a alege,” explică Ioana Hașu. “Dacă nu vrei să fii despărțită de copil, să poți să rămâi cu el. Dacă ai nevoie de ajutor, să îl poți primi. Fiecare organism reacționează diferit la durere, fiecare femeie are motivațiile și resursele ei. E nevoie de sprijin, de mai multă atenție pentru mamă atât în societate cât și în spital.”

Atunci când gravidele nu sunt susținute corespunzător, acest lucru poate avea un impact negativ nu doar asupra propriei sănătăți fizice și psihice, dar și asupra relației cu nou-născutul. „Sunt puse la pământ, lucru care poate genera o depresie postnatală, poate afecta capacitatea de a se atașa de bebeluși, care se revarsă și pot dăinui mulți ani,” spune Ana Szabadszalasi.

„E nevoie ca mama și copilul să iasă sănătoși din spital - sănătoși nu înseamnă doar întregi, sănătatea emoțională e cel puțin la fel de importantă ca sănătatea fizică,” continuă Ioana Hașu. Resurse de suport psihologic există, teoretic. Practic, este foarte dificil pentru femei să le acceseze. Susținerea familiei și respectul personalului medical rămân esențiale.

Chestiuni de viață și de moarte

Costurile, dificultatea accesării serviciilor, frica și traumele îndurate în trecut fac ca femeile să nu dorească să intre în contact cu medicii. Atunci când ele ezită să meargă la medic în timpul sarcinii, atât mama cât și fătul au de suferit.

„Peste 40% din femei nu au urmărirea minimă de sarcină până nasc. 22% nu ajung la niciun control, vin la spital când nasc. Cele care nu vin la spital să nască nu sunt numărate în statistica asta. Multe au sub 3 controale, 10 fiind minimul necesar. De ce nu ne îngrijim de femeile acestea? Ele sunt speriate - li se cer bani, sunt tratate urât, nu au susținerea și respectul celor care ar trebui să le îngrijească”, explică moașa Irina Popescu.

În general, doctorii ignoră simptomele raportate de femei mai des decât cele raportate de bărbați, mai ales durerea. Femeile primesc, de obicei, tratament mai puțin agresiv împotriva durerilor decât bărbații. Li se spune că durerile sunt imaginare sau că se datorează problemelor psihologice. Li se spune că durerile menstruale acute sunt normale deși adesea acestea sunt simptome ale unor probleme serioase precum endometrioza. Discriminarea pe bază de gen afectează negativ calitatea tratamentelor pe care femeile le primesc pe tot globul.

Ana Szabadszalasi aproape și-a pierdut viața din cauza faptului că medicii nu au luat-o în serios când ea avea o sarcină extrauterină. „Am fost de nenumărate ori la un spital privat, la mai mulți medici, care mi-au spus că nu am nimic. Nimeni n-a reușit să depisteze problema. Am ajuns să fiu operată de urgență într-o noapte, după ce trompa uterină mi se spărsese, și am rămas fără o trompă. Aveam sângerare internă. Nu am fost ascultată de medici, mai ales de ginecologi”, mărturisește Ana. Cu puțin noroc și mult efort, a reușit să găsească un medic care să o respecte, învățând, în pofida traumei, să se încreadă din nou în medici.

Valentina Pufulescu a fost pasată de la un medic la altul când, la 34 de ani, s-a trezit cu probleme de sănătate și de fertilitate. După zeci de investigații, diagnosticul ei a fost descoperit întâmplător în urma unui RMN. Însă coșmarul nu se terminase.

Faptul că s-a luptat nu doar cu propriile simptome, dar și cu nepăsarea sistemului, a golit-o pe Valentina de resurse. Aceasta a petrecut ore în șir la cozi, a cheltuit mii de euro pe investigații, consultări, tratamente și medicamente, și a fost doborâtă psihic și emoțional.

„M-am gândit inclusiv la sinucidere,” mărturisește Valentina Pufulescu. „Pur și simplu, aș fi preferat să mor decât să mă duc iar la un alt cabinet și să o iau de la capăt cu dosarul la subraț. Mă trimiteau de la unul la altul deși nu se uitau la analizele mele. Nu se coordonau deloc nici medicii din aceeași clinică.”

Speranțe și schimbări

Unele femei care trec prin astfel de experiențe își doresc doar să se vindece în liniște, fără să mai aibă de a face cu întâmplările și oamenii care le-au umilit în acest fel. Altele sunt motivate de aceste experiențe și militează pentru schimbarea situației, ca nimeni să nu treacă prin ce au trecut și ele.

Irina Popescu petiționează de mult timp Guvernul pentru introducerea moașelor în sistemul de sănătate. Aceasta, explică ea, ar asigura o mai bună îngrijire a gravidelor și lăuzelor, dar eforturile ei au fost respinse pentru că nu prezentau o problemă de interes. Recent, aceasta a devenit consilier al Ministrului în problema mamelor și copiilor.

Ana Szabadszalasi a reușit, cu succes, să militeze pentru schimbarea metodologiei în ceea ce privește mamele pozitive sau suspecte de COVID-19. Metodologia veche dicta separarea mamei și nou-născutului, fără posibilitatea de a alăpta, lucru care provoca probleme de atașament și chiar de dezvoltare. Mamele asimptomatice au acum dreptul să își alăpteze copiii.

Valentina Pufulescu și-a împărtășit povestea pe Facebook, inspirând alte femei să spargă, la rândul lor, tăcerea în care sufereau. „După toți anii aceștia suferind singură în tăcere, făcându-mă să-mi fie rușine de mine, ajunsesem să cred că eu sunt de vină, poate sunt eu nebună. Cum se poate ca atâția medici să greșească și eu să fiu aceea care are dreptate? Puneam pe hârtie, analizând obiectiv faptele. Ieșeam cu plus de fiecare dată, pentru că asta era de fapt realitatea. Mi-am spus povestea în speranța că voi inspira și alte femei să-și spună povestea și să demaște ceea ce se întâmplă - să demaște suferința, să demaște umilințele, nenorocirile care sunt cauzate de alți oameni voit sau involuntar.”

*Articol scris de Sabina Șancu, stagiară Europa Liberă.

Detalii despre protestul Grupului #MulțumescPentruFlori, pe pagina de Facebook a Centrului Filia.

Sursa: europalibera.org