UE și Regatul Unit îl sancționează pe șeful GRU - serviciul militar rus

octombrie 22, 2020

Uniunea Europeană şi Marea Britanie au decis joi sancționarea şefului GRU, serviciul rus de informaţii militare, Igor Kostiukov, şi a unui alt oficial al GRU pentru atacul informatic asupra parlamentului german în 2015, informează Reuters. 

Rusia a negat acuzaţiile, susținând că este „o poveste utilizată în exces" și că Uniunea Europeană nu ar avea, de fapt, nicio dovadă.

Sancțiunile impuse șefului agenției de informații militare GRU urmează înghețărilor de active și interdicțiilor de călătorie impuse săptămâna trecută oficialilor apropiați președintelui Vladimir Putin ca răspuns la presupusa otrăvire a lui Alexei Navalnîi.

UE a anunţat în Jurnalul Oficial că a adoptat sancţiuni care îl vizează pe Kostiukov pentru atacul în urma căruia au fost obţinute e-mailuri ale biroului parlamentar al Angelei Merkel.

Măsurile UE îl vizează şi pe Dmitri Badin, hackerul care ar fi organizat atacul cibernetic, de la aşa-numitul Centru 85, unitatea GRU care l-a executat, cunoscută și ca Divizia de servicii speciale.

Guvernul rus a negat acuzațiile, inclusiv pe cele ale SUA privind spargerea adreselor de mail ale democraților în 2016 ca parte a efortului de a-l ajuta pe Donald Trump să câștige alegerile prezidențiale din SUA.

Concomitent cu publicarea în Jurnalul Oficial al UE a informaţiei privind sancțiunea instituită de blocul comunitar, Ministerul de Externe britanic a anunțat și el într-un comunicat că sancţiunile îi vizează pe doi ofiţeri ai GRU şi o unitate a acestui serviciu.

„Regatul Unit este alături de Germania şi partenerii noştri europeni pentru a trage Rusia la răspundere pentru atacurile informatice menite să submineze democraţiile occidentale", a anunțat şeful diplomaţiei britanice Dominic Raab într-un comunicat.

„Acest comportament infracţional discreditează şi mai mult guvernul rus", a adăugat el.

Atacul cibernetic asupra Bundestagului din aprilie și mai 2015 a perturbat funcționarea instituției timp de mai multe zile, fiind sparte mai multe conturi de mail ale mai multor deputați, printre care și cel al actualui cancelar al Angelei Merkel. 

Der Spiegel a scris în luna mai că poliţia federală germană și agenţia cibernetică federală au reuşit să reconstituie parţial atacul, constatând că au fost vizate două adrese de e-mail de la biroul Angelei Merkel, care conţineau corespondenţă electronică din 2012 până în 2015, iar hackerii ar fi reuşit să copieze conţinutul ambelor conturi pe un alt computer.

Bundestagul, camera inferioară a legislativului german, a descoperit că sistemele sale informatice au fost atacate în mai 2015 şi a ajuns la concluzia că intruziunile s-au produs cel puţin de la începutul aceluiaşi an. A fost imposibil să se stabilească ce fel de informaţii au fost sustrase.

Procurorii federali germani au emis un mandat de arestare împotriva unui hacker rus suspectat de implicare în atacul cibernetic din 2015, a informat anterior publicaţia Sueddeutsche Zeitung.  

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro