UE recomandă reducerea relațiilor comerciale și de securitate cu Belarus

noiembrie 20, 2020

Ca reacție la falsificarea alegerilor prezidențiale din Belarus și la brutalitatea cu care intervine poliția împotriva protestatarilor, Comisia Europeană a recomandat țărilor UE să-și reducă relațiile de cooperare cu regimul de la Minsk, mai ales cele comerciale și în domeniul securității dar să mențină sau chiar să întărească acele programe care sprijină societatea civilă și protejarea a mediului înconjurător.

Recomandarea, văzută de corespondentul la Bruxelles al Europei Libere, a fost trimisă guvernelor celor 27 de state membre și este de așteptat să fie aprobată la reuniunea miniștrilor europeni de externe din 7 decembrie.

Uniunea Europeană nu recunoaște rezultatul alegerilor prezidențiale din Belarus, din 9 august, câștigate de Alexandr Lukașenko, potrivit rezultatelor oficiale, cu peste 80% din voturi. Anunțul victoriei lui Lukașenko a provocat un val de proteste, care continuă și astăzi, la care se cere demisia președintelui și organizarea de noi alegeri corecte, la fel ca eliberarea tuturor deținuților politici.

La fel ca UE, nici Statele Unite nu recunosc rezultatul votului din august.

Ca reacție la falsificarea alegerilor, UE, Statele Unite și alte state au impus sancțiuni împotriva regimului de la Minsk, iar joi, miniștrii de externe europeni au decis extinderea acestora la o serie de întreprinderi și instituții din Belarus.

Între timp, la Minsk, patru reporteri ai redacției belaruse a Europei Libere au fost condamnați la peste 10 zile de închisoare pentru participarea la „proteste neautorizate” deși toți s-au declarat nevinovați, prezicând că nu au făcut decât să relateze despre evenimente.

Sute de protestatari au fost reținuți de poliție în timpul ultimelor proteste anti-Lukașenko, între care și un grup de jurnaliști. Jurnaliștii au devenit una din țintele de predilecție a forțelor de ordine care încearcă să limiteze la maximum relatările despre valul de proteste din Belarus.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro