Uniunea Europeană condamnă decizia autorităților de la Minsk de a deschide o anchetă penală împotriva consiliului opoziției, întocmit pentru a negocia o tranziție pașnică a puterii, și cere tuturor părților implicate în evenimentele din Belarus să se așeze la masa negocierilor pentru dialog.
„Precum Uniunea Europeană a spus în repetate rânduri, viitorul Belarusului trebui decis de poporul belarus. Uniunea Europeană a solicitat autorităților belaruse să găsească o cale de ieșire din criză prin încheierea violențelor, deescaladare și dialog național cuprinzător. Doar un proces pașnic și democratic poate produce soluții sustenabile. Este important ca autoritățile belaruse să pună la dispoziție condițiile și un spațiu sigur pentru dialog", a transmis Nabila Masssrali, purtătoarea de cuvânt a Înalt Responsabilului UE pentru Afaceri Europene, Josep Borrell.
Procurorii din Belarus au anunțat deschiderea unei investigații penale în privința fondatorilor consiliului opoziției care a fost întocmit cu rolul de a negocia transferul de putere după protestele de amploare ce au izbucnit ca urmare a alegerilor catalogate drept „fraudate" de la începutul lunii care i-au adus președintelui Lukașenka un al șaselea mandat de președinte.
„Consiliul de Coordonare, care cuprinde reprezentanți din diferite părți ale societății belaruse, s-a adresat autorităților cu o invitație la dialog și au primit drept răspuns o anchetă penală. Prin acest gest, autoritățile belaruse au arătat încă odată că apelează la intimidare bazată pe motive politice. Societatea civilă și actorii implicați în discuții privind viitorul Belarusului trebuie să fie protejați de arestări arbitrare și violență. Așteptăm de la autoritățile belaruse să oprească ancheta penală și, în schimb, să se implice într-un dialog pentru a merge spre o soluție pașnică de ieșire din actuala criză, cu respect deplin pentru drepturile fundamentale", se mai arată în poziționarea oficialului european.
Consiliul este format de liderii opoziției care denunță rezultatele alegerilor din 9 august și cere organizarea unui nou scrutin. Printre ei se numără principalii consilieri ai Svetlanei Țihanovskaia, precum și din activiști pentru drepturile omului și reprezentanți ai muncitorilor aflați în grevă. De asemenea, din consiliu face parte și Svetlana Alexievici, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură din 2015.
El s-a reunit pentru prima dată marți, 18 august, afirmând că reprezintă poporul și caută o cale să negocieze o tranziție pașnică de putere.
Miercuri, Uniunea Europeană a anunțat că nu recunoaște rezultatele alegerilor prezidențiale din Belarus și intenționează să impună sancțiuni împotriva celor care au fost implicați în frauda electorală care l-a reconfirmat pe Alexandr Lukașenka în funcția de președinte.
În schimb, liderul de la Minsk i-a ordonat ministrului de Interne să ia măsuri pentru prevenirea protestelor și să întărească controalele la graniță pentru a opri influențele străine din a promova instabilitate în țară
Rezultatele alegerilor prezidențiale l-au dat câștigător cu peste 80% pe Lukașenka, rezultat ce condus la protestele ce au intrat deja în a 12-a zi.
În ultimele zile, zeci de mii de demonstranţi au ieşit pe străzile din Minsk şi din alte oraşe din Belarus pentru a protesta față de rezultatul alegerilor.
Poliţia din Belarus a intervenit violent împotriva protestatarilor, reţinând mii dintre aceştia, dintre care mulţi au declarat că au fost torturaţi în detenţie.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro