Turismul de distractie prinde teren in Romania

august 27, 2012

Tot mai multi turisti afla de Romania prin evenimentele si distractiile organizate care au loc aici. Concertul sustinut de Lady Gaga a insemnat o reclama eficienta in toata lumea, de vreme ce Bucurestiul a fost numit Micul Paris de vedeta, afirmatie citita de milioanele de fani care au putut vedea si crampeie de imagini din Capitala. Urmeaza alte concerte si evenimente de acest tip, precum cel al formatiei Red Hot Chili Peppers, estimate sa aduca in Bucuresti mii de turisti. Nu in ultimul rand, promovarea puternica din acest an de la Mamaia, incununata de transmisiunea Fashion Tv, incearca sa puna aceasta statiune, asadar si Romania, pe harta mondiala a destinatiilor turismului de distractie.
Toate acestea vorbesc despre un efort de a aduce Romania din punct de vedere turistic in mileniul 3, cand reclamele prafuite valoreaza mai putin decat un like pe facebook-ul sau pe twitter-ul unei vedete cu milioane de fani. Este o batalie grea in care alte tari au intrat mai devreme, dar unde putem recupera timpul pierdut cu idei inovatoare si cu evenimentele pe care le putem organiza la noi in tara.
Este esential sa nu stam pe loc, sa nu asteptam ca turistii sa ne caute pe noi si sa ne descopere din greseala, ci sa-i cautam noi pe ei prin toate mijloacele moderne, oferindu-le insa mai mult decit mare si munte, aceste lucruri nefiind unice in lume, asa cum am dori noi, ci invitandu-i la noi pentru modalitati speciale de a-si petrece timpul liber intr-un cadru special.
Asa cum s-a intamplat si in Centrul Istoric al Capitalei, o data ce a luat avant, turismul de distractie se dezvolta din el insusi, pentru ca-si gaseste ritmul propriu si vine in intampinarea turistilor intelegand asteptarile acestora. Acest tip de promovare si actiune are nevoie doar sa fie demarat si apoi lasat sa creasca din sine insusi si din concurenta pe care o naste intre organizatorii de evenimente. Acelasi lucru il vedem intamplandu-se tot mai puternic si pe litoral, in sezon.
In cele din urma, ar trebui sa ducem acest tip de turism si la munte, pentru a acoperi si sezonul rece. Si atunci vom vedea cum incasarile din turism vor creste pe toata durata anului si cum turistii straini nu vor mai veni aici doar ca sa descopere carutele de pe sosele sau obiceiuri vechi, ci se vor simti in Romania ca intr-o insula a distractiilor.
 

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro