Trump prelungește măsurile de distanțare socială până la 30 aprilie

martie 30, 2020

Președintele american a renunțat la ideea de a redeschide economia națională până la mijlocul lui aprilie și a prelungit recomandările la nivel federal de distanțare sociale până pe 30 aprilie după ce un consilier pe probleme medicale a arătat că până la 100.000 de americani ar putea deceda din cauza pandemiei de coronavirus.

Schimbarea de opinie a președintelui american vine pe fondul exploziei de cazuri de coronavirus în Statele Unite, fiind peste 142.000 de cazuri înregistrate în prezent cu peste 2.460 de decese.

„​Vom prelungi recomandările noastre până pe 30 aprilie pentru a încetini răspândirea. Nimic nu ar fi mai rău decât să declarăm victorie înainte ca victoria să fie câştigată", a declarat Donald Trump.

 

Recomandările reînnoite vizează ca populaţia să nu se adune în grupuri mai mari de 10 persoane şi să rămână acasă cât mai mult. Iniţial, acestea au fost anunţate pentru o perioadă de 15 zile ca o măsură menită "să încetinească răspândirea" pandemiei COVID-19. Preşedintele Trump declarase la începutul săptămânii trecute că dorinţa sa era ca ţara să fie redeschisă şi economia ţării repornită, în cea mai mare parte, până pe 12 aprilie.

Dar, duminică dimineață, doctorul Anthony Fauci, director al Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase și ca membru al Task Force-ului Coronavirus de la Casa Albă, a declarat că pandemia ar putea ucide între 100.000 și 200.000 de americani dacă măsurile de temperare nu vor avea succes.

„​Proiecţiile arată că vârful ratei mortalităţii ar urma probabil să aibă loc în două săptămâni", a declarat Donald Trump, adăugând că: „​vom fi pe calea recuperării până pe 1 iunie".

Preşedintele american a mai anunţat că un „pod aerian" va aduce echipamente medicale în SUA, fără a preciza clar care vor capetele acestuia. El a lăsat, de asemenea, să se înţeleagă că anumite materiale precum măştile de protecţie, de o importanţă crucială pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, dispar în mod suspect din spitalele americane.

Totodată, Donald Trump a cerut duminică Congresului să restabilească deducerea fiscală completă a impozitelor pentru mese şi divertisment ca răspuns la pandemia COVID-19. Ca parte a unei ample măsuri de reformă fiscală din 2017, Congresul a redus scăderea impozitului pe profit pentru cheltuielile din domeniul divertismentului, însă contribuabililor li s-a permis în continuare deducerea a 50% din costul meselor de afaceri ale clienţilor. Trump a spus că vrea restabilirea acestei deduceri fiscale „astfel încât companiile să poată trimite oameni la restaurante".

Guvernatorii din 21 de state americane, ceea ce reprezintă peste jumătate din populația Statelor Unite, au închis afacerile care nu sunt esențiale și au cerut oamenilor să rămână acasă.

Statul New York a înregistrat duminică aproximativ 60.000 de cazuri cu 965 de decese, cu 237 doar în ultimele 24 de ore. Numărul de spitalizări a scăzut, dar statul are nevoie de sute de ventilatoare pulmonare și mai multe măști sanitare pentru a putea face față crizei, arată oficialii.

În tot acest timp, în statul Maryland, un bărbat care încălcat măsura care interzicea adunările publice a fost arestat pentru că a organizat o petrecere cu 60 de invitați.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro