Trump nu mai are febră și se simte „foarte bine”

octombrie 3, 2020

Medicii de la spitalul militar unde este internat președintele SUA Donald Trump au anunțat sâmbătă detalii despre starea de sănătate a acestuia.

Starea lui Donald Trump este „foarte bună”, iar simptomele de Covid-19 sunt în retragere. Președintele american nu mai are febră și respiră fără probleme, medicii militari specificând că Trump nu a avut nevoie de oxigen suplimentar pentru a putea respira. Gradul de saturație a oxigenului este de 96%, au spus medicii.

Au trecut 72 de ore de la diagnosticarea președintelui SUA cu Covid-19, timp în care acesta a avut febră și o stare de oboseală, însă acum simptomele se reduc, au mai explicat medicii.

Președintele Donald Trump este tratat cu un amestec de anticorpi, dar a primit și Remdesivir, medicament folosit în terapia pentru SIDA și care face parte din schema de tratament pentru Covid-19 în toată lumea. Trump va continua să primească acest medicament încă cinci zile, au spus medicii.

Președintele american le-a spus doctorilor că se simte foarte bine și că simte că ar putea să fie externat chiar astăzi. Totuși, echipa medicală a spitalului militar nu a înaintat o dată la care președintele ar putea fi externat. Medicii au precizat că trebuie să aștepte faza a doua a bolii, în zilele 7-10, când există riscul să apară complicații inflamatorii.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro